ANIS TechTalent Growth: Cursuri gratuite de tehnologie pentru angajați

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, lansează TechTalent Growth, proiect cu finanțare europeană, care propune cursuri gratuite de tehnologie, cu scopul creșterii nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților din companiile mici și mijlocii din domeniul IT&C.

Cofinanțat din Fondul Social European, prin Programul Operațional Capital Uman, TechTalent Growth (POCU/464/3/12/128239) se derulează în perioada 2020-2021. Pentru a fi eligibile, companiile trebuie să activeze în sectorul IT&C, în județele Argeș, Bihor, Brașov, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Sibiu, Suceava, Timiș, să genereze o cifră de afaceri de sub 50 de milioane de euro pe an și să nu aibă mai mult de 250 de angajați. 

„În ciuda provocărilor care ne-au schimbat modul obișnuit de desfășurare a activităților în viața de zi cu zi, educația și formarea profesională continuă și trebuie să rămână obiective pe termen lung pentru fiecare dintre noi. Programul TechTalent Growth reprezintă o modalitate de a susține acest obiectiv în cadrul companiilor mici și mijlocii din IT, facilitând angajaților posibilitatea de a se dezvolta profesional, de a dobândi noi competențe, totul fără eforturi financiare. Ne propunem ca prin acest proiect, alături de celelalte inițiative ANIS, să contribuim la formarea unei industrii românești de tehnologie cât mai puternică și mai performantă pe plan european ”, a declarat Gabriela Mechea, Director Executiv ANIS. 

Așadar, prin intermediul acestui proiect, ANIS vine în completarea direcției de susținere a IMM-urilor din domeniul tech, respectiv creșterea competitivității și capacității de inovare pe termen lung în cadrul acestor companii.  

Companiile vor avea acces la cinci tipuri de cursuri, respectiv DevOps, Programare Java, Baze de Date, Web design, toate la nivel avansat, și un Curs de formare Data Protection Officer, toate certificate ANC, care se vor desfășura în perioada septembrie 2020 - iunie 2021.

Durata fiecărui curs este de cinci zile, respectiv 40 de ore, iar dimensiunea medie a unei grupe va fi de 10 persoane. Pentru a păstra condițiile de siguranță impuse, atât derularea cursurilor, cât și examinarea finală vor fi susținute prin intermediul unei platforme de eLearning dedicate, ce permite interacțiunea dintre cursanți și formatori. Participarea la cursuri este gratuită, toate costurile implicate fiind asigurate din Programul Operațional Capital Uman.

Mai multe informații despre program și înscrieri se pot regăsi la adresa https://anis.ro/techtalentgrowth/.



Citeste si