Antreprenoriat în turism: site de la Google care îți zice de unde vin călătorii - Google Travel Insights

Google lansează Travel Insights with Google, un portal cu mai multe instrumente care furnizează date locale, care pot ajuta industria turismului să înțeleagă mai bine cererea în domeniu și să ia decizii argumentate.

În fiecare zi, milioane de oameni caută pe Google informații legate de călătorii și vacanțe. Aceste căutări ajută afacerile să între în contact cu clienții, dar ne și ajută să înțelegem entuziasmul oamenilor atunci când vine vorba de planurile de vacanță. Căutările pe Google din ultima perioadă sunt un mesaj clar: oamenii sunt nerăbdători să călătorească, și vor să o facă în siguranță.

În mod tradițional, estimarea destinațiilor turistice folosește date istorice, însă sezoanele anterioare nu pot anticipa cu acuratețe unde vor oamenii să călătorească acum și care va fi „noul normal” în care afacerile din turism vor funcționa. 

Poți accesa platforma ca să vezi din ce țări vin călătorii și să te adaptezi în campanii aici. 

Destination Insights este unul dintre aceste instrumente, care oferă informații despre destinațiile pe care oamenii dintr-o țară le caută, în interiorul sau în afara ei, precum și date despre zonele unde sunt persoane interesate să călătorească în țara selectată. În cazul României, vedem că cel mai căutat oraș pentru cazare din România este București (în ultima lună). Cele mai mari creșteri în căutări înregistrează Constanța.

Cel mai mare interes în căutări pentru a călători în România (în ultima lună) vine din Germania, urmată de Italia, Marea Britanie, Spania și Israel. Destinațiile internaționale preferate ale românilor, prin interesul manifestat în căutări în ultima lună, sunt Grecia, Bulgaria, Turcia, Egipt și Spania. Dacă selectăm ca țară de destinație Bulgaria, românii sunt pe primul loc ca interes turistic, pa baza căutărilor la nivel global pentru această țară (date pe ultima lună).  

La nivel global, destinația cu cea mai mare creștere în căutări este Italia, urmată de Spania și Marea Britanie. Cea mai mare cerere pentru vacanțe și călătorii la nivel global vine din Statele Unite, urmată de Japonia și Marea Britanie.



Citeste si