- 22 Martie 2024
Antreprenorii din Bacău pot învăța cum să își crească afacerile în cadrul Orizont Hub, spațiu creat de Primăria Municipiului Bacău
Orizont Hub a fost lansat pentru a deveni un spațiu de dezvoltare a mediului antreprenorial și va fi inaugurat pe 12 aprilie.
Una dintre primele activități ale hub-ului este desfășurarea unui program de incubare care include ateliere de grup, sesiuni individuale de mentorat, consiliere și evenimente de promovare a participanților.
Programul de incubare se derulează de-a lungul a șase luni și este organizat de Asociația Română pentru Startup-uri în Tehnologie (ROTSA). Acesta abordează teme precum găsirea soluțiilor adecvate pentru nevoile utilizatorilor, setarea profilului clienților, dezvoltarea produselor, marketing și branding, găsirea partenerilor și a investitorilor potriviți.
Înscrierile în programul de incubare au început pe 7 martie și se vor încheia pe 12 mai.
Sunt eligibile pentru a participa la workshop-uri:
Antreprenorii selectați vor participa la workshop-uri care vor aborda teme precum: Validarea problemei (găsirea soluțiilor adecvate prin înțelegerea profundă a nevoilor utilizatorilor); Identificarea profilului clienților (descoperirea nevoilor utilizatorilor pentru dezvoltarea unor produse de succes), Product-Market Fit (găsirea suprapunerii ideale între produs și piață), Pitching - cum să convingi investitorii și partenerii cheie etc.
La finalul perioadei de workshop-uri vor fi alese 20 de startup-uri care vor fi găzduite timp de un de Orizont Hub, cheltuielile fiind suportate de Primăria Municipiului Bacău.
În perioada 15 iunie - 1 noiembrie fondatorii startup-urilor vor participa la sesiuni individuale de mentorat.
În noiembrie va avea loc Demo Day, un eveniment de finalizare a programului de incubare, iar în cadrul acestuia echipele rezidente își vor prezenta produsele și progresul realizat în cele șase luni de incubare