Aplicația care ajută firmele să-și planifice bugetul în contextul crizei actuale

Romanian Software a lansat o aplicație care permite companiilor să facă diferite scenarii de bugetare și să gestioneze mai eficient fondurile de care dispun, în contextul crizei sanitare.

Aplicația îi ajută pe manageri să răspundă cu acuratețe la situații precum: ”Ce economii faci în lunile în care angajații sunt în șomaj tehnic?”, "Cât din bugetul departamentului salvăm dacă înghețăm bonusurile?”, ”Cum îți vor afecta bugetul eventualele reduceri de salarii sau concedierile colective?”, "Ce costuri implică reconfigurarea birourilor pentru a permite distanțarea fizică?".

Prin aplicația de bugetare, companiile își pot construi bugetul în avans sau, în funcție de contextul economic curent, își pot recalcula bugetele în conformitate cu noile obiective de business. Odată ce utilizatorul s-a autentificat în aplicație, scenariile de tipul “what if” se fac simplu, prin introducerea datelor în sistem. Astfel, utilizatorii pot calcula cheltuielile cu măririle de salarii, acordarea de bonusuri, sporuri, beneficii sau pot vedea cum sunt impactate resursele companiei de angajările noi, introducerea șomajului tehnic sau de încetarea unor contracte de muncă. Aplicația lucrează cu datele actualizate ale companiilor și face scenarii de bugetare pe departamente și centre de costuri, pentru diferite perioade de timp.

“Este un instrument complex, dar intuitiv, ușor de adaptat nevoilor diferitelor organizații din domeniile: bancar, construcții, energie, industrie alimentară, media, servicii, producție, distribuție sau din zona instituțiilor publice”, a declarat Victor Dragomirescu, directorul general al Romanian Software.

Aplicația de bugetare le oferă astfel un avantaj companiilor, mai ales în situații imprevizibile, așa cum este cazul pandemiei actuale. În prezent, managerii sunt obligați să ia rapid decizii pentru a gestiona criza și pentru a-și securiza business-urile și angajații. Aplicația dezvoltată de Romanian Software ajută companiile să facă toate scenariile de bugetare posibile și să își recalibreze afacerile pentru a nu bloca activitatea.

“Calcularea bugetului este esențială în orice companie, indiferent dacă ne referim la alocarea resurselor, evaluarea performanțelor sau la dezvoltarea unor noi strategii de business. Pentru că este un proces de calcul complex, care consumă mult timp, companiile obișnuiesc să îl facă trimestrial sau anual. Cu aplicația dezvoltată de Romanian Software, proiecțiile pentru bugetarea costurilor salariale și operaționale se pot face mai des și punctual, pe departamente sau centre de costuri”, a explicat Victor Dragomirescu.

Aplicația de bugetare este integrată în platforma de HR colorful.hr și poate fi testată gratuit timp de 30 de zile. În prezent, platforma colorful.hr este folosită de mai bine de 600 de companii și de peste 3.000 de manageri și specialiști HR. Romanian Software procesează datele a peste 250.000 de angajați din România.

Compania a investit peste 20.000 de euro în dezvoltarea acestei noi funcționalități, banii provenind din fonduri proprii.



Citeste si