Aplicația financiară Fairo, disponibilă gratuit și pentru SRL-uri

Fairo, aplicația financiară care ajută PFA-urile să-și atingă mai multe obiective de business, ocupându-se de mai puține acte, este acum disponibilă și pentru SRL-urile cu asociat unic.

De acum înainte, freelancerii care operează ca PFA și SRL-urile cu asociat unic cu până la un angajat se pot bucura de aplicație gratuit, fără costuri ascunse și fără obligații.

Clienții Fairo pot crea facturi profesioniste în mai puțin de 60 de secunde, în mai multe valute și limbi. Facturile sunt precompletate cu datele clientului extrase din baza de date publică. În același timp, le pot trimite clienților facturile direct din aplicație și pot urmări statusul facturilor, pentru a vedea care dintre ele sunt încasate, neîncasate și restante. Mai mult, pentru a fi pregătiți pentru sezonul fiscal, toate facturile emise sunt stocate în aplicație.

„Fairo este o aplicație financiară care are scopul de a sprijini freelancerii prin simplificarea sarcinilor birocratice și gestionarea finanțelor afacerii. La începutul călătoriei noastre, am lansat Fairo pentru PFA-uri, dar ne dorim să ajutăm toate tipurile de freelanceri din România, indiferent de forma juridică a afacerii lor. Astfel, suntem bucuroși să anunțăm că, de acum înainte, și SRL-urile cu asociat unic se pot bucura de beneficiile Fairo”, spune Igor Prerovsky, CEO Creative Dock Austria.

Tehnologia FairoSync a fost recent lansată și le permite clienților Fairo să-și conecteze conturile bancare la aplicație. Beneficiul principal: automatizare îmbunătățită datorită urmării statusului facturii, prin intermediul tehnologiei de asociere factură-plată. De acum înainte, clienții Fairo sunt anunțați automat care dintre facturile lor sunt încasate, neîncasate sau restante și primesc notificări ori de câte ori clienții lor au plătit o factură. În plus, ei pot avea o imagine de ansamblu completă asupra tuturor conturilor bancare și pot urmări cu ușurință veniturile și cheltuielile, fără a fi nevoiți să iasă din aplicație.

Începând cu anul următor, utilizatorii Fairo se vor putea bucura de mai multe funcții și beneficii, cele mai importante fiind: calcul automat de impozite și generare de rapoarte fiscale cu doar câteva clicuri. Fairo este disponibil gratuit în App și Play Store și chiar îi întâmpină pe noii utilizatori  cu un bonus de 50 de lei pentru crearea primei facturi utilizând aplicația, până la sfârșitul lunii ianuarie.



Citeste si