- 7 Decembrie 2022
Dezvoltatorii de aplicații iOS vor putea seta prețuri mai mari de până la 10.000 de dolari
Conform noilor schimbări, dezvoltatorii de aplicații vor putea vinde aplicațiile lor cu prețuri începând de 0,29 de dolari și până la un maximum de 10.000 de dolari, însă acest preț va fi posibil doar dacă aceștia fac o cerere explicită celor de la Apple, potrivit CNN.
Această schimbare are loc după ce Apple a căzut de accord cu o înțelegere de 100 de milioane de dolari cu dezvoltatorii în august 2021, în care compania s-a angajat să extindă punctele de preț pe care dezvoltatorii le pot oferi consumatorilor, printre alte schimbări. La momentul respectiv, Apple a declarat că "va contribui la transformarea App Store într-o oportunitate de afaceri și mai bună pentru dezvoltatori".
Pe lângă aceste noi puncte de prețuri stabilite, cei de la Apple au declarat că vor integra noi unelte pe care dezvoltatorii să le folosească pentru a stabili prețuri în funcție de țară, regiune și pentru a administra mai bine rata de schimb valutar.
Aceste schimbări vor fi disponibile aplicațiilor care oferă abonamente în următoarea perioadă, iar pentru alte aplicații și pentru achiziții în interiorul aplicațiilor vor fi disponibile în primăvară.
10.000 de dolari este o sumă mare pentru o aplicație, însă App Store nu este străin de aplicații foarte costisitoare. Unele aplicații precum Cyber Tuner au un preț de 999,99 de dolari.