ASUS a prezentat laptopul cu o carcasă din piele și aur roz

În cadrul unui eveniment special, ASUS a prezentat noul laptop în ediție limitată ASUS ZenBook Edition 30.

Acesta a fost însoțit de alte produse expuse în premieră în România, după lansarea lor la IFA Berlin 2019, precum ProArt StudioBook Pro X, ProArt StudioBook Pro 17, ROG Zephyrus S GX502 Glacier Blue, ROG Phone II. 

Disponibil în ediție limitată, modelul ASUS ZenBook Edition 30 celebrează 30 de ani de inovație ASUS. Noul portabil de lux nu este primul laptop ASUS acoperit în piele. În anul 2006, ASUS a creat colecția acoperită în piele S6F, primul laptop din lume ce încorpora panouri finisate cu piele veritabilă. Astăzi, ZenBook Edition 30 preia această tradiție și conferă un aspect futuristic, reflectând un stil autentic și curajos.

Materiale de cea mai bună calitate

Capacul modelului ZenBook Edition 30 folosește doar cea mai bună piele naturală italiană, selectată manual, provenită de la unul dintre cei mai cunoscuți furnizori la nivel mondial. Pielea a fost special aleasă datorită texturii moi, luxoase și aspectului extraordinar. Doar 40% din fiecare lot de piele produs atinge standardele cerute pentru utilizarea pe un sistem ZenBook Edition 30, iar tehnica de înaltă precizie pentru crearea elegantei variante de culori alb perlat îi oferă un stil clasic, dar curajos. Acest aspect premium necesită un proces de preparare cu mai mult de 50 de pași.

Pielea este lipită perfect de rama de aluminiu în culoarea Rose Gold, nivelul de calitate a construcției fiind pur și simplu extraordinar. Logo-ul aniversar “30 de ani” de pe capac este finisat prin electroliză, cu un strat de nanoparticule de aur roz de 18 carate, un material prețios a cărui strălucire nu va fi afectată de trecerea timpului.

Performanțe de vârf

Proiectat pentru a oferi cea mai extinsă suprafață a ecranului într-un spațiu fizic cât mai restrâns, noul design cu patru margini ultra-subțiri al ecranului NanoEdge este de-a dreptul spectaculos. Marginile ultra-subțiri au o grosime de doar 2,8 mm pe părțile laterale, 3,3 mm în partea de jos și de doar 5,9mm în partea superioară pentru a permite instalarea camerei HD IR.

Portabilele ZenBook Edition 30 sunt disponibile fie cu procesor Intel Core i7, fie cu Intel Core i5. Memoria RAM urcă până la 16GB, o cantitate suficientă pentru orice profesionist aflat în mișcare. ASUS oferă pe lângă grafica Intel integrată și un accelerator video NVIDIA GeForce MX250 cu 2GB de memorie GDDR5.

Touchpad evoluat

ASUS ZenBook Edition 30 integrează noul ScreenPad 2.0 - un ecran secundar de control tactil ce îmbunătățește productivitatea și oferă noi modalități de a interacționa cu portabilul. ScreenPad 2.0 are o interfață de utilizare intuitivă, similară celei întâlnite pe telefoanele inteligente și permite administrarea cu ușurință a sarcinilor de lucru. Utilizatorul are acces la funcții utile și taste de acces rapid pentru automatizarea secvențelor complexe de comenzi, împreună cu alte aplicații precum Handwriting, Number Key, Doc Xpert, Slide Xpert și Sheet Xpert.

Accesorii de lux

ZenBook Edition 30 este echipat exclusiv cu un set complet de accesorii premium, inclusiv un mouse în nuanța alb perlat, o cutie de lux, un mouse pad fabricat cu aceleași elemente stilistice și o husă din piele naturală cu interior moale care protejează laptopul și permite alunecarea ușoară.

Preț și disponibilitate

ASUS ZenBook Edition 30 este disponibil în România, într-o ediție limitată, prin intermediul magazinelor specializate, la prețuri ce pornesc de la 6300 lei (taxe incluse). Vor fi disponibile atât configurații cu Intel Core™ i7-8565U, cât și cu Intel Core™ i5-8265U, toate având sistem de operare Windows preinstalat.



Citeste si