Fuck your privacy

Ne dăm de ceasul morții și ne plângem privind dreptul la intimitate, îi înjurăm pe Zuckerberg, Gates și Page. Ne ascundem după straturi și straturi de criptare, în spatele unor algoritmi pe care nu îi înțelegem. Ne ascundem secretele murdare, minciunile albe, infidelitățile, ne ascundem rușinea. Stăm pitiți, în beznă, și respirăm ușurați, gândindu-ne că ochiul autotvăzător al Fratelui Cel Mare e interesat cine își înșală nevasta, cine și-a tras cel mai bun prieten în țeapă, cine se masturbează la fotografii cu clowni.

Între timp, ISIS se coordonează pe Facebook, pe Twitter, pe Gmail. ISIS ucide 22 de persoane și rănește alte 59. ISIS comunică pe WhatsApp și pe Telegram, probabil plănuiește următorul atac în acest moment. Dar ce bine că un inginer al Facebook nu îți poate vedea mesajele și nu știe că ție nu ți-a plăcut ciorba neveste-tii de aseară.

Nu sunt naiv. Nu cred că aceste canale sunt singurele folosite de teroriști pentru a-și coordona mișcările. Dar rețelele enumerate mai sus sunt și ele instrumente utile pentru cei care ne vor răul.

Dovada? Companiile acestea sunt date în judecată constant după ce se petrec astfel de evenimente tragice - și sunt date în judecată după ce autoritățile află că ele au facilitat organizarea atentatelor. (Câteva cazuri în care giganții online au fost implicați în procese civile privind terorismul sunt aici, aici, aici)

Problema? Problema este că, din cauza noastră, a legilor, a temerii noastre, companiile află că au fost folosite în scopuri sinistre de la autorități. Iar asta nu se întâmplă pentru că giganții din online nu ar avea resursele tehnice necesare depistării rapide a criminalilor, teroriștilor, violatorilor, pedofililor, distribuitorilor de droguri, moarte, traume și suferință. Se întâmplă pentru că folosirea respectivelor resurse ar însemna ca mesajele noastre, ale mincinoșilor, triștilor, perfizilor, ciudaților, să treacă și ele prin filtrul unei inteligențe artificiale reci și nepăsătoare, o inteligență artificială care ar tresări doar la unele cuvinte cheie pe care tu sau eu nu le-am folosi (sau dacă am face-o, ar fi fără scopuri malițioase).

Okay - înțeleg. Nu am vrea ca statul să știe dacă organizăm un protest, ca șeful PSD-ist să afle brusc că noi am zbierat, din tot sufletul, “muie Dragnea”. Că s-ar putea ajunge rapid la abuzuri de putere din partea guvernelor - iar unele guverne doar asta vor, adică putere. Dar companiile nu vor decât să le zică altora despre tine că mănânci la McDonalds, că bei Cola Zero, că îți plac BMW-urile și că visezi să îți iei prietena de nevastă. Companiile vor să facă bani pe seama lucrurilor pe care tu le faci sau vrei să le faci. Iar dacă le-am lăsa să facă asta și nu ne-ar mai fi așa teamă să vedem reclamele pe care chiar ne-am dori să nu le mai vedem, atunci ne-ar putea spune și când cineva ar vrea să ne facă rău. Măcar teroriștii ar trebui să încerce platforme noi, să-și facă chiar ei unele noi și, să fim serioși, nu e tocmai simplu să-ți faci singur o platformă criptată, pe care NSA-ul să nu o poată pătrunde.

Da, poate companiile ți-ar vinde datele și către companiile de asigurări, obligându-te să mănânci mai puțin McDonalds și să bei mai puțină bere. Dar nu vor risca vreodată să te piardă ca utilizator, nu vor risca să te pună în pericol, nu vor risca să nu mai facă bani pe seama.

Ne temem de ochii atotvăzători ai rețelelor sociale și ai platformelor de mesagerie pentru că suntem păcătoși. Lăsăm oameni să moară, tragedii să se întâmple, pentru că ne e frică de un băiat cu ochelari pentru care nu ești decât un număr de identificare. Ne temem să nu ne citească un necunoscut gândurile murdare. Dar nu e ușor ironic, având în vedere că cei mai mulți dintre noi cred într-o ființă magică din cer care ne urmărește fiecare mișcare? Păcat ca ea nu poate opri atacurile.