- 28 Ianuarie 2021
Atu Tech mizează pe o creștere de 20% a vânzărilor în 2021
Astfel, în 2021, compania va continua investițiile în noul sediu logistic și în dezvoltarea de software pentru eficientizarea fluxului de lucru. O parte din bugetul de investiții va fi direcționat și către platforma din spatele site-ului și în îmbunătățirea constantă a serviciilor pre și post vânzare, pentru a oferi clienților o experiență completă. Atu Tech (a2t.ro) va investi și în stocuri mai mari de produse de securitate, pentru a sprijini cererea de astfel de soluții, aflată pe un trend ascendent.
O categorie care va atrage un buget de investiții dedicat o constituie echipamentele SAFER, brand propriu Atu Tech (a2t.ro), sub care sunt comercializate echipamente de securitate și accesorii, de control acces, camere termale și produse de monitorizare a temperaturii, la o calitate premium și cu un preț accesibil. SAFER generează, în prezent, 20% din vânzările totale, Atu Tech (a2t.ro) având în plan pentru anul acesta diversificarea portofoliului, cu obiectivul de a crește vânzările de produse proprii.
Deciziile privind valoarea și direcționarea investițiilor au la bază o estimare de creștere a vânzărilor cu 20% în 2021. Atu Tech (a2t.ro) a înregistrat în 2020 vânzări de aproximativ 58 de milioane de lei (12 milioane de euro), mai mari cu 35% față de anul anterior.
„În 2021, atuul pe care mizăm ține de raportul calitate-preț pentru produsele și serviciile pe care le oferim. Am investit bugete semnificative pentru îmbunătățirea experienței clienților noștri, care începe la noi în site și se încheie cu instalarea propriu-zisă a echipamentelor. Practic, oferim o soluție completă, de la consilierea în alegerea produselor și până la instalarea și mentenanța acestora”, spune Sorin Felea, director Atu Tech. „Am eficientizat toate aceste procese interne pentru a fluidiza toate etapele, am investit în stocuri pe produse performante la prețuri competitive și căutăm permanent să devenim mai buni. Mizăm pe ce le putem oferi clienților noștri, în plus față de competitori”.
În estimarea de creștere de anul acesta, Atu Tech mizează, în primul rând, pe nevoia primară de siguranță a populației, transpusă într-o cerere în creștere. Apoi, pe ofertă, care devine tot mai atractivă prin prisma beneficiilor pe care le aduce această categorie de produse, prin dezvoltările constante care au loc în industrie. În momentul de față, cei interesați de produse de securitate și supraveghere pot beneficia de cea mai avansată tehnologie la un preț corect, accesibil majorității.
„În 2021, cele mai căutate produse vor rămâne sistemele de supraveghere video. Dezvoltările tehnologice pe acest segment avansează rapid, astfel încât căutăm să avem în portofoliul nostru produse de ultimă generație, la rezoluții mari și cu caracteristici tehnice extrem de utile, pe care să le livrăm clienților noștri, la prețuri convenabile. Apoi, alte două categorii de produse căutate sunt sistemele de alarmă și automatizările de porți. Actualmente, trendul de sisteme de alarmă wireless și ușor de utilizat este unul ascendent, deoarece au devenit mult mai accesibile atât ca preț, cât și ca ușurință în instalare și utilizare. Cu noua generație de sisteme rezidențiale de alarmă wireless, nu e nevoie decât de câteva cunoștințe de bază de operare a unei aplicații mobile pentru a instala cu succes un sistem de alarmă”, mai spune Sorin Felea.