- 20 Ianuarie 2020
Au început înscrierile la competițiile de antreprenoriat pentru tineri
Alături de burse pentru participarea la finalele europene ale celor mai mari competiții de profil, antreprenorii JUNIORI vor primi suport, mentorat și investiții pentru startupurile lor.
Furnizor de educație antreprenorială de peste 100 de ani, Junior Achievement (JA) încurajează și sprijină tinerii antreprenori să dezvolte afaceri. Prin programe educaționale derulate în școli și universități, programe learning by doing și project based și competiții școlare precum Business Plan Challenge și Compania Anului, antreprenorii JUNIORI elevi și studenți pilotează lansarea pe piață a ideilor lor pentru produse și servicii.
Antreprenoriatul reprezintă un motor de creștere a bunăstării. Conform datelor Eurostat, după 3 ani, o companie din România are, în medie, 4 salariați – peste media europeană. Aceeași sursă indică peste 80.000 de companii deschise de români într-un an și 67.000 de companii închise. Sustenabilitatea devine esențială și poate fi obținută prin educație.
Beneficiile participanților
Pe parcursul competiției Business Plan Challenge, tinerii beneficiază de consultanță din partea specialiștilor voluntari din mediul de business, au acces la cursuri blended learning și susțin testarea europeană Entrepreneurial Skills Pass. Competiția le dă posibilitatea să ajungă în finala etapei naționale, să participe la finala europeană din 2020 (Lisabona – secțiunea elevi și Atena – secțiunea studenți) și să câștige premii și investiții de peste 50.000 USD.
Etapele competiției
Pentru înscrieri este necesară formarea unor echipe de cel puțin 3 elevi (16-19 ani), respectiv de 2 studenți (19-30 ani). Aceste echipe, coordonate de un profesor, trebuie să dezvolte un plan de afaceri și să înregistreze un business pitch, pe care să le înscrie pe pagina competiției Business Plan Challenge până la 20 februarie 2020. Finaliștii competiției Business Plan Challenge participă la competiția Company of the Year 2020. Aceștia intră în incubatorul de afaceri BizzFactory, iar cele mai bune echipe care înregistrează vânzări sau dezvoltă un prototip funcțional participă la finala națională. Câștigătorii vor fi premiați pe 26 mai, pe scena Ateneului Român.
Rezultate așteptate
Peste 20.000 de elevi și studenți participă în fiecare an la programele Junior Achievement de educație antreprenorială și formează sute de mini-companii. Aceștia continuă dezvoltarea planurilor de afaceri sau folosesc cunoștințele acumulate și introduc bunurile sau serviciile lor pe piața reală.
Programele și competițiile Junior Achievement de educație antreprenorială sunt susținute de Accenture, Bayer Fund, Citigroup Foundation, EY, FedEx, Metropolitan Life și Romanian-American Foundation. Specialiștii acestor organizații le oferă antreprenorilor JUNIORI informații de business și feedback, atât la clasă, cât și prin participarea la webinarii și sesiuni de consultanță.
Competițiile Junior Achievement se desfășoară cu avizul Ministerului Educației și Cercetării, fiind incluse în Anexa 5 la OMEN 5092 / 30.08.2019 și în Calendarul Olimpiadelor și Concursurilor Școlare fără finanțare MEC Nr. 41.849/10.12.2019.