Biodeck, românii care fac ambalaje din plante lansează un set de picnic „responsabil”

Românii de la Biodeck, producătorul local ce face ambalaje din plante, care sunt prietenoase cu mediul, anunță lansarea unui set de picnic adaptat nevoilor noastre din pandemie.
Setul de picnic prietenos cu natura este disponibil în 2 variante, pentru 6 și 12 persoane și conține toate ustensilele necesare unui picnic reușit: farfurii din trestie de zahăr, pahare din carton, tacâmuri: linguri, cuțite și furculițe, șervețele și role de saci menajeri necesari pentru a aduna resturile rămase.
 
Seturile de picnic vor fi disponibile în parteneriat cu rețeaua de hipermarketuri Carrefour și online, prin aplicația Bringo. 
 
Setul de picnic Biodeck a fost lansat odată cu o campanie numită „Picnic prietenos cu natura”, care propune o ieșire responsabilă la picnic, unde să nu deranjăm natura, să adunăm resturile rămase și le aruncăm în coșurile de gunoi corespunzătoare. 
 
Setul de picnic de 6 persoane costă 40 de lei, iar setul de picnic de 12 persoane costă 50 de lei. 
  
În completarea setului de picnic, Biodeck oferă publicului și un scurt ghid pentru un picnic responsabil, care poate fi accesat online, la urmatorul link: Ghid picnic prietenos cu natura sau scanând QR CODE-ul de pe cutia de picnic.
 
Biodeck este o companie cu capital 100% românesc și a luat naștere în 2017, fiind divizia de produse bio a Prodplast, companie cu 60 de ani de experiență. Sediul și fabrica sunt în Buftea și firma angajează peste 70 de angajați. 
 
Produsele Biodeck sunt făcute din plante, amidon de porumb sau trestie de zahăr. Emisiile de carbon sunt reduse cu 80% față de produsele de plastic. 



Citeste si