Primul an în afaceri e o serie de jurnalism explicativ realizată de start-up.ro și SmartBill România. Noi îți povestim 10 lucruri de știut pentru primul tău an în business, iar dacă reușești, abia așteptăm să povestim despre tine în interviurile start-up.ro.
PFA sau SRL?
Prima decizie e ce fel de firmă vrei. PFA-ul e ca un apartament cu o cameră: mic, rapid de mobilat, ideal dacă lucrezi singur, ca freelancer, consultant, IT-ist sau fotograf. Nu ai capital social. Partea mai puțin plăcută e că dacă se strică ceva, răspunzi cu bunurile tale personale.
SRL-ul e blocul întreg, cu administrator și cu cheltuieli de întreținere. Are sens dacă ai asociați, vrei să angajezi oameni sau vrei să-ți protejezi bunurile personale. Răspunderea ta e limitată la capitalul social, iar de la 1 ianuarie 2026 acesta e de minim 500 de lei. În schimb, costă mai mult să-l ții, mai ales la contabilitate.
Primii trei pași
Indiferent ce alegi, începi la fel. Pașii aceștia pot fi făcuți fără ajutor sau prin intermediul unei firme de contabilitate.
Întâi alegi numele și îl rezervi pe portalul Registrului Comerțului, gratuit. La PFA nu ai de inventat nimic, ți-ai pus deja numele de la naștere, de exemplu "Popescu Ioan PFA". La SRL poți propune până la trei variante, iar prima disponibilă rămâne a ta. Sfat de la mine. Numele firmei nu trebuie să fie numele de brand. Dar din experiența mea, încearcă să poți să-l pronunți și să fie ușor de scris. Adică, dacă ar fi disponibil, eu nu aș alege niciodată Rural SRL. Te prinzi tu de ce.
Apoi alegi codurile CAEN, adică ce ai voie să faci prin firmă. Codurile CAEN sunt ca harta unei biblioteci. Fiecare activitate e pe un raft și tu-l alegi.
La PFA ai maxim cinci, iar la SRL ai unul principal și câte secundare vrei.
Al treilea pas e sediul. Poate fi chiar casa ta, cu un contract de comodat. Dacă stai la bloc și lucrezi efectiv de acolo, ai nevoie și de acordul asociației de proprietari. Singurul risc real e un vecin care crede că firma ta e o fabrică de zgomote. Sediul social nu e și punctul de lucru decât în anumite cazuri.
Ce acte depui
Pentru PFA ai nevoie de buletin, plus actele sediului. Mai completezi niște formulare de pe site-ul Registrului Comerțului: cererea de înregistrare, anexa fiscală și o declarație pentru sediu. Pentru anumite activități trebuie să dovedești și pregătirea sau experiența profesională.
La SRL lista e mai lungă. Mai apar actul constitutiv, care poate include și informațiile privind beneficiarul real și dovada că ai depus capitalul social la bancă. Din 2026 ai 60 de zile la dispoziție pentru o firmă nouă ca să îți deschizi un cont de plăți.
Dosarul se depune online, pe portalul ONRC, sau la ghișeu. Dacă te ajută cineva cu dosarul, plătești un pic acolo. Răspunsul vine de obicei în 1-3 zile.
Ce ai nevoie după
Ai firma. Bravo. Ești antreprenor deja?
Prima chestie e semnătura electronică calificată. E cheia care deschide tot: portalul, ANAF, e-Factura. Nu e cea de la telefon, e una calificată, pentru care plătești anual. Nu o pierde și nu o da nimănui.
A doua e contabilul. La SRL nu ai de ales, trebuie să ai. La PFA poți să te descurci singur, doar că Declarația Unică are un talent special să transforme oameni calmi în oameni care caută pe Google "ce înseamnă venit net" la două noaptea.
A treia e un cont bancar dedicat. La PFA nu e obligatoriu, dar îți recomand unul, ca să nu amesteci banii din afacere cu cei personali, iar la sfârșitul lunii să nu mai încerci să-ți dai seama dacă acea cafea a fost cheltuială de firmă sau doar o cafea.
Asta-i o treabă pe care mulți o greșesc. Amestecă ce fac pe firmă cu banii personali. Curățenia financiară poate aduce mai multă liniște.
Un lucru de știut de la început sunt taxele. La PFA, impozitul e de 10% din venitul net, dar calculul concret depinde de sistemul de impozitare și de contribuțiile datorate. Dacă venitul net depășește 48.600 de lei pe an, intră și pensia (CAS), iar pentru sănătate (CASS) există un minim de 2.430 de lei.
Cifrele se mai schimbă, deci stai cu ochii pe site-urile de specialitate, pe presă sau pe site-ul SmartBill.
Ce am înțeles până acum împreună?
Alegi forma de organizare, rezervi numele, alegi CAEN-urile, sediul, depui dosarul și apoi îți iei semnătura, contabilul și contul. Pentru actele la zi, uită-te întotdeauna pe site-ul ONRC, iar pentru taxe, pe cel al ANAF.
Gata, ai firma. De acum ești oficial antreprenor. Prima ta problemă reală: să afli cine îți plătește factura. Și pentru că e primul tău an, SmartBill îți dă 12 luni gratis ca să-ți emiți facturile. Am pus linkul în descriere.
Lucruri de știut
Înainte să închidem, câteva lucruri pe care nimeni nu ți le spune la început și pe care le afli, de obicei, când e puțin prea târziu.
- Nu pune zece coduri CAEN "pentru orice eventualitate". Alege ce faci cu adevărat, nu ce ți-ar plăcea să faci peste cinci ani. Mai poți adăuga ulterior.
- Pragul de TVA. Dacă în cursul unui an ajungi la o cifră de afaceri de 395.000 de lei, devii plătitor obligatoriu de TVA, și la PFA, și la SRL. E o problemă frumoasă, dar mai bine o vezi venind decât să afli de la contabil că ai trecut de ea acum două luni.
- Păstrează bonurile. La sistemul real poți deduce cheltuieli legate de activitate, cum ar fi telefonul, echipamentele IT, cursurile, chiria de coworking sau combustibilul, pe jumătate dacă folosești mașina și personal.
- Poți fi salariat și PFA în același timp, nu trebuie să-ți dai demisia ca să încerci. Doar că la contribuția pentru sănătate se calculează diferit dacă ai deja salariu, așa că întreabă înainte să îți faci socotelile în cap.
- Banii din firmă nu sunt banii tăi, cel puțin la SRL. La PFA ai acces la bani oricând, dar la SRL scoți banii prin dividende, nu cum ai scoate dintr-un cont personal
- Și, bonus, pune-ți în calendar termenul de la Declarația Unică. Pentru veniturile din 2026, se depune și se plătește până la 25 mai 2027.
Urmărește episoadele următoare pe YouTube, dar nu uita să intri și pe start-up.ro în hubul Primul an de afaceri, realizat alături de SmartBill. Și pentru că vreau să te ajut, îți las link și spre hubul Date și inspirație în business, powered by SmartBill.