- 1 Octombrie 2021
Bitdefender extinde echipa globală de management cu doi noi vicepreședinți
Producătorul de soluții de securitate informatică Bitdefender anunță numirea americancei Amy Blackshaw și a olandezului Dennis Goedegebuure în roluri strategice de vicepreședinți în echipele de marketing. Blackshaw va fi responsabilă de activitatea de marketing pentru produse și tehnologii în divizia de soluții pentru companii, în timp ce Goedegebuure se va ocupa de procesul de atragere de noi clienți în cadrului departamentului consumer.
„Amy și Dennis sunt lideri cu rezultate dovedite în domeniile lor de activitate și suntem bucuroși că s-au alăturat echipei Bitdefender. Succesul lor în dezvoltarea unor strategii eficiente de marketing și vânzări va continua să susțină poziționarea Bitdefender drept unul dintre cei mai de încredere furnizori de soluții și tehnologii la nivel global”, spune Florin Talpeș, CEO al Bitdefender.
Blackshaw se alătură echipei Bitdefender de la RSA Security LLC, unde a fost responsabilă de activitatea globală de marketing pentru divizia NetWitness. În noul rol, Blackshaw se va concentra pe poziționarea și lansarea de noi produse și servicii care să răspundă nevoilor de securitate ale companiilor.
Înainte de Bitdefender, Goedegebuure a lucrat în companii precum PayPal, Venmo, Fanatics, Airbnb și eBay, unde a contribuit din poziții de top management la creșterea bazei de clienți și la strategii de optimizare pentru motoare de căutare. Ca vicepreședinte, va fructifica experiența sa vastă în SEO, rețele de socializare, marketing integrat și data science ca să intensifice atragerea de noi clienți și să dezvolte notorietatea soluțiilor de securitate pentru acasă.
Despre Bitdefender
Bitdefender este un lider recunoscut în domeniul securității IT, care oferă soluții superioare de prevenție, detecție și răspuns la incidente de securitate cibernetică. Milioane de sisteme folosite de oameni, companii și instituții guvernamentale sunt protejate de soluțiile companiei, ceea ce face Bitdefender cel mai de încredere expert în combaterea amenințărilor informatice, în protejarea intimității și datelor și în consolidarea rezilienței la atacuri. Ca urmare a investițiilor susținute în cercetare și dezvoltare, laboratoarele Bitdefender descoperă 400 de noi amenințări informatice în fiecare minut și validează zilnic 30 de miliarde de interogări privind amenințările. Compania a inovat constant în domenii precum antimalware, Internetul Lucrurilor, analiză comportamentală și inteligență artificială, iar tehnologiile Bitdefender sunt licențiate către peste 150 dintre cele mai cunoscute branduri de securitate din lume. Fondată în 2001, compania Bitdefender are clienți în 170 de țări și birouri pe toate continentele. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.bitdefender.ro