- 3 Octombrie 2016
Black Button Books - curajul de a lansa o editură nouă în România
Ce înseamnă curajul? Poate să-ți deschizi o editură în 2016. Trei prietene, Anca Dumitrescu, Elena Marcu și Ana Bulgăr au decis să lanseze Black Button Books, o editură care va începe să apară în librării de la jumătatea lui octombrie cu șapte cărți.
M-am întâlnit cu Anca și Elena ca să aflu ce-ți trebuie ca să deschizi o asemenea afacere în România și câtă nebunie îți trebuie ca să pornești la drum.
Anca și Elena se cunosc din ultima editură la care au lucrat, Vellant. Începuturile lor sunt însă diferite, dar s-au cristalizat astăzi într-un nume: Black Button Books.
ÎnceputurileAnca Dumitrescu a terminat Litere la Brașov, iar apoi a lucrat în editura profesorului care i-a coordonat lucrarea de diplomă, Alexandru Mușină. Știa un singur lucru - că nu vrea să fie profesor, așa că editura i s-a părut o alternativă bună. „Anul cât am lucrat pentru el la Brașov a fost definitoriu. M-a învățat tot ce știu“, îmi spune Anca. Între timp, Elena Marcu nu a avut nicio legătură cu zona de publishing. A terminat Științe Politice și a început facultatea de jurnalism, iar apoi s-a angajat la o casă de discuri. „Nu mi-am propus niciodată asta, dar m-am gândit - ce-mi place să fac? Să ascult muzică și să citesc. Așa că le-am făcut pe amândouă“, spune Elena. Pe Ana, a treia fondatoare, a cunoscut-o în școală, unde au fost colege. Cu toate acestea, cariera Anei a fost departe de zona cărților, lucrând din 2007 la Petrom, astăzi fiind Senior Manager Strategy & Corporate Development.
Anca și Elena s-au cunoscut la editura Vellant, iar tot lucrând acolo și-au dat seama că vor să își deschidă ceva propriu.
„În compania altuia, oricât de mult ții la firma respectivă, tot sunt proiecte pe care le-ai fi făcut altfel, ai fi vrut poate alte titluri. Ne-am hotărât la finalul anului trecut să ne facem un lucru al nostru, iar Ana a avut un rol decisiv când a acceptat să se alăture“, povestește Anca.
Ca să vedeți ultimele noutăți despre Black Button Books, puteți intra pe pagina lor de Facebook.
„Am vorbit la cafea despre posibilitatea reală de a face ceva. Rareori se întâmplă să lucrezi cu cineva cu care ești de acord 95%“, spune Elena despre relația dintre ele. În plus, după ce au participat la conferința „The Power of Storytelling“, au fost inspirate de Robert Krulwich, realizatorul podcast-ului „Radiolab“, care le-a spus că cel mai complicat e să stea să se gândească la ce ar putea face și mai bine ar începe să o facă.
Au pus câțiva bani deoparte, iar în februarie au început să lucreze treptat la editură - nu aveau un nume sau o identitate vizuală, dar au discutat despre ce cărți să aleagă, au citit mult și au trecut prin birocrație.
Elena râde și spune că „e posibil să fi stabilit un record de buget minim pentru a începe o editură“.
Cât poate costa o editurăTrei femei, mulți prieteni care i-au ajutat și o pasiune pentru cărți bune. Și vreo 20.000 de euro. Cam atât le-a trebuit ca să lanseze editura la jumătatea lunii octombrie. Nu știam prea multe despre industria cărților, așa că am profitat de întâlnirea cu Elena și Anca tocmai pentru a intra un pic în bucătăria internă a cărților. Am fost doar cititor, nu m-am gândit niciodată la costurile din spatele unui titlu. Așa că în următoarele 10 minute mi s-a predat cursul scurt de publishing de cărți.
Majoritatea editurilor pun prețuri corecte. Astea sunt, nu ies mai mici. Faptul că unele librării online mari vând la discount-uri incredibile poate crea iluzia că, de fapt, prețurile sunt unfair, ceea ce nu sunt
„Cel mai ieftin titlu te costă câteva mii de euro, cu tot cu drepturi de autor, traducere, redactare și tipărire“, spune Elena. Anca explică faptul că nu poți scădea la copyright sub 500 de euro decât foarte rar pentru cărțile internaționale, iar dacă a fost și New York Times bestseller, atunci trece de câteva mii.
Dar când iese o editură pe profit după o singură carte? Anca Dumitrescu spune că o carte ar trebui să aibă un tiraj de cel puțin 1.000 de exemplare vândute ca să poată fi denumită o investiție ajunsă la break even. Dar menționează un lucru important: „vândută la prețul corect“. De altfel, spune Anca, faptul că librăriile online practică reduceri foarte mari e un lucru negativ pe termen lung pentru piață. „Majoritatea editurilor pun prețuri corecte. Astea sunt, nu ies mai mici. Faptul că unele librării online mari vând la discount-uri incredibile poate crea iluzia că, de fapt, prețurile sunt unfair, ceea ce nu sunt. Când creezi așteptarea oamenilor că o carte de 500 de pagini costă 20 de lei e nerealist“, spune Elena Marcu. De altfel, Anca spune că există un alt obicei incorect al oamenilor: se duc în librărie, răsfoiesc cartea și o cumpără online, cu 50% din preț.
Cu toate că sunt noi pe piață și vor lansa doar cu șapte titluri în portofoliu, Black Button Books vor fi în marile lanțuri de librării. Au avut și cazuri în care nici măcar nu li s-a răspuns la mail.
Black Button Books va începe cu tiraje de 1.000 sau 2.000 de exemplare. Primele rezultate se vor vedea la două luni după lansare, atunci când vor veni și primii bani de la librării.
Cărțile Black Button BooksEditura aceasta a pornit, în primul rând, din pasiunea pentru lectură a fondatoarelor. Toate cărțile lansate acum le plac și vor să fie descoperite și de alții. Au citit luni de zile manuscrise, au contactat autorii sau editurile, au negociat și au făcut o colecție. Așadar, editura va începe cu șapte cărți din domenii diverse: „Feminist(ă), feminiști“ de Chimamanda Ngozi Adichie, „Flamurile negre: ascensiunea ISIS“ de Joby Warrick, „Freeman’s. Cele mai bune texte noi despre familie“, „Îndrăzneața. Escapade pentru o viață de aventuri epice“ de Caroline Paul, cu ilustrații de Wendy MacNaughton, „Iubire și obstacole“ de Aleksandar Hemon, „Războiul poveștilor: Cum cei care spun (și trăiesc) cele mai bune povești vor domina viitorul“ de Jonah Sachs și „Uite-așa o pierzi“ de Junot Diaz.
Am vrea ca cititorii să fie un pic mai deschiși și să privească dincolo de numele mari, care se tot retipăresc
„Criteriile țin de lucrurile care ne interesează pe noi, ca oameni. Vorbim de gender issues, racial issues, imigranți, sociopolitică“, spune Elena Marcu. Ea adaugă că „am încercat pe cât posibil să ne îndepărtăm de zona plicticoasă a subiectelor, care nu convinge pentru lectură și nici ca oamenii să înceapă să discute despre asta“. Pe lângă scopul de business, există și un scop moral cu fiecare titlu lansat.
„Am vrea ca cititorii să fie un pic mai deschiși și să privească dincolo de numele mari, care se tot retipăresc“, spune Elena.
Black Button Books, al cărui nume vine de la nasture, un obiect mic și care ține lucrurile împreună, vrea să se concentreze pe aceste titluri anul acesta, iar în 2017 să intre într-un ritm de o carte pe lună. Probabil vor lansa și ebooks, dar cu o diferență față de cele pe hârtie: edițiile electronice vor apărea cu șase luni mai târziu decât cele tipărite.