Bucharest Gaming Week, evenimentul gamerilor, are loc între 16 și 22 noiembrie

A patra ediție a Bucharest Gaming Week, cel mai mare eveniment dedicat industriei de game development și pasionaților de jocuri video din România, va avea loc între 16 și 22 noiembrie 2020, culminând cu evenimentul central în weekend-ul 21-22. Întreg evenimentul se va desfășura, în premieră, online.

 

 

 

Evenimentul central al Bucharest Gaming Week connected by Vodafone va avea loc pe www.bucharestgamingweek.ro iar accesul pe platformă este gratuit.

Deși nu se mai pot întâlni fizic, gamerii vor putea să interacționeze online cu cei mai populari streameri din România, vor descoperi proiectele la care lucrează studiourile de game development locale și internaționale, vor participa la numeroasele competiții organizate de parteneri și vor urmări cele mai tari competiții de esports.

În cadrul evenimentului central, participanții vor putea descoperi, pe lângă booth-urile partenerilor, 3 scene: Main Stage, Esports Stage și New Games Stage.

Primii streameri care vor urca pe Main Stage-ul Bucharest Gaming Week vor fi nume importante din sfera gaming-ului: Maximilian Ioan, Ovidiu “Ovvy” Pătrașcu, Bobospider și IceManLucky. Mulți alți streameri vor întregi line-up-ul acestei ediții și vor fi anunțați în perioada următoare.

La scena New Games Stage upgraded by George, primul banking inteligent, gamerii se vor bucura de cele mai noi titluri lansate anul acesta: ajungem în epoca vikingilor în Assassin’s Creed: Walhalla, joc pe care Ubisoft îl lansează pe 10 noiembrie, noul Watch Dogs: Legion, dezvoltat de Ubisoft și în România și Call of Duty: Black Ops Cold War, ce are ca dată de lansare 13 noiembrie. Din meniu nu va lipsi FIFA 21, dezvoltat de studioul din București al Electronic Arts. Multe alte jocuri noi, care urmează să fie anunțate, vor fi prezente la evenimentul central.

Nu vor lipsi titlurile deja consacrate de Battle Royale precum Call of Duty: Warzone, Fall Guys, Fortnite, dar și revelația de pe Twitch din acest an, Among Us.

Participanții vor descoperi cele mai noi jocuri românești lansate în acest an: PositronX, un Rogue -Lite first person shooter creat de Amber și Scorpius Games, versiunea Early Access a Door Kickers 2: Task Force North, The Equinox Hunt, un joc Stealth Rogue-Lite și multe alte titluri.

OneBlade esports stage va fi gazda unor competiții foarte variate. Digital Crusade va fi prezent la Bucharest Gaming Week cu o etapă din turneul lor național de League of Legends și va aduce în competiție unele din cele mai valoroase echipe profesioniste din România. Racing League Romania powered by BMW va prezenta o cursă specială de sim racing din campionat. Mai mult, fanii Counter-Strike: Global Offensive se vor bucura de un format special, 2 vs 2.

Samsung România pregătește o serie de surprize pentru gamerii care vor urmări Bucharest Gaming Week: competiții live cu premii, meciuri demonstrative de esports, dueluri între gameri și vedete, tutoriale pentru jocuri noi, challenge-uri cu jocuri vintage. Toate vor avea loc alături de echipa Nexus Gaming, Ovvy, MaxȘiAltele și mulți alții.

Pe Main Stage, publicul se va întâlni online cu cei mai iubiți creatori de conținut cu care se vor putea juca în cadrul numeroaselor competiții. Îi vor putea întâlni și pe unii din câștigătorii primei ediții a Gaming Video Awards pentru sesiuni de gaming și mentorat.

Pe parcursul celei de-a patra ediții, Bucharest Gaming Week va continua misiunea de a promova și a pune în lumina reflectoarelor industria dezvoltatoare de jocuri video din România, o industrie în plină ascensiune, cu 100 de studiouri, 6000 de angajați și o cifră de afaceri de peste 200 milioane de dolari raportată pentru anul 2019. 

De-a lungul saptămânii, tinerii care doresc să urmeze o carieră în industria dezvoltatoare de jocuri locală vor putea asista la workshop-uri și webinarii la care vor participa dezvoltatori români și străini. Webinar-ul intitulat Franța, Patria gamerilor, prezentat de către Institutul Francez, este dedicat promovării expertizei franceze în învăţământul superior în domeniul jocurilor video la care vor lua parte specialiști din industria de gaming franceză.

Programul complet al evenimentelor din cadrul Bucharest Gaming Week 2020 va fi dezvăluit treptat, pe site-ul www.bucharestgamingweek.ro și pagina de event.



Citeste si