- 12 Decembrie 2018
Primăria București lansează finanțare pentru "startup-uri": 200 de finanțări
UPDATE 12 decembrie:
Programul Bucharest Start-Up City va demara anul viitor, regulamentul urmând a se posta în luna ianuarie 2019, fiind dezbătut în cadrul unei conferințe de presă ulterioare, au precizat azi reprezentanții Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Proiectul face parte dintr-un protocol de colaborare mai aplu ce vizează promovarea cooperării dintre autorităţile publice locale şi organizaţiile patronale reprezentative pentru IMM-uri, sporirea gradului de transparenţă al administraţiei publice locale şi al gradului de responsabilitate al acestora faţă de întreprinzători și dezvoltării şi consolidării sectorului privat, cu precădere al întreprinderilor mici şi mijlocii din Municipiul București.
----
Afacerile vor primi câte 50.000 de euro fiecare, bugetul alocat acestui program fiind de 10 milioane de euro.
”Programul municipal “Bucharest Start-Up City” s-a născut din dorința de a încuraja și dezvoltă sistemul privat, cu atât mai mult cu cât, în acest an, regiunea București-Ilfov este exceptată de la finanțare europeană pentru startup-uri, aplicanții din Capitală fiind depunctați semnificativ în cadrul programului Start-Up Nation”, spune Primarul Capitalei, Gabriela Firea.
Bucharest Start-Up City va începe în Capitală din 2019.”Protocolul pe care l-am semnat azi conține mai mulți pași. Vom continua să lucrăm pentru mediul antreprenorial din București prin înființarea unor incubatoare, a unui fond de investiții pentru capital. Vom implementa un ecosistem de afaceri. Este prima inițiativă a unui oraș la nivel național. În București sunt foarte mulți oameni care au inițiative antreprenoriale. E păcat că în cazul Start-Up Nation să fie excluși bucureștenii”, spune și Florin Jianu, preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), partenerul Primăriei București în acest program.
Potrivit acestuia, în cadrul programului Bucharest Start-Up City organizatorii vor acorda o atenție deosebită în ceea ce privește planurile de afaceri. ”Aceasta trebuie să primeze, pentru că nu e un concurs de primul venit, primul sosit, este un concurs care ține cont de calitatea afacerilor”, a declarat Jianu.
Acesta a precizat faptul că aplicațiile vor fi deschise în primele luni ale anului viitor, februarie – martie, ca programul să înceapă din luna mai 2019.
”Business-urile sunt foarte largi. Eu mă uit la zona IT, la zona industriilor creative, la tineri care sunt studenți la ASE, la Medicină, la Arhitectură. Antreprenorii cu potențial pot veni din orice domeniu. Eu m-aș uita și spre domenii care pot oferi rezolvări pentru probleme pe care le are Capitala. Evaluarea lor se va face în baza unui punctaj, a analizei unui plan de afaceri. Și chiar vom pune accent pe calitatea acestor planuri. Vom avea grijă și pentru monitorizarea cheltuirii acestor fonduri”, a mai spus Florin Jianu.