Când va ajunge Bill Gates să rămână fără acțiuni la Microsoft

Recent, Bill Gates a făcut cea mai mare donație din 2000 până în prezent: 64 de milioane de acțiuni în valoare de 6,4 miliarde de dolari.

Bill Gates își împarte acțiunile pe care le deține în cadrul companiei pe care a fondat-o dintotdeauna. Când Microsoft s-a listat la bursă, în 1986, el deținea 45% din companie. Până în 1996, rămăsese cu numai 24%. 

Acum, după cea mai recentă donație, Gates a rămas cu numai 1,3% din companie, potrivit Bloomberg. Trebuie menționat faptul că, în 1986, acțiunile pe care le deținea valorau 350 de milioane de dolari, iar cele 1,3% care i-au mai rămas valorează 7,3 miliarde de dolari. 

Scăderea drastică a numărului de acțiuni se datorează, în mare, activităților filantropice întreprinse de Bill și Melinda Gates. În 2010, cei doi, alături de miliardarul Warren Buffet, au semant un acord potrivit căruia mare parte din averile lor se vor duce către cauze sociale. Din 1994 și până în prezent, cuplul a donat aproximativ 35 de miliarde de dolari. 

Însă Gates și-a și vândut din acțiuni, nu doar le-a donat. Înainte de o donație de 31 de milioane de acțiuni, făcută în noiembrie 2014, Gates vindea aproximativ 100 de milioane de acțiuni pe an. De atunci, rata anuală a acțiunilor vândute a scăzut la 57 de milioane. 

Având în vedere că Gates mai deține circa 130 de milioane de acțiuni, el ar putea rămâne complet fără o parte în cadrul Microsoft pe la jumătatea anului 2019. 



Citeste si