- 20 Noiembrie 2025
Căști care detectează sforăitul?! Soundcore A30 Sleep - REVIEW
Dar pot fi folosite și ziua, ca niște căști normale. Să vedem dacă chiar te ajută să dormi mai bine. Le-am testat două săptămâni, zi și noapte, și am să vă spun tot ce trebuie să știți.
Sunt atât de mici și ușoare că poți dormi pe o parte fără să le simți. Și asta e esențial, pentru că majoritatea dintre noi dormim pe o parte, nu? Sunt foarte comode și le-am purtat fără nicio problemă și ziua și noaptea.
Îmi place că și carcasa a fost gândit pentru somn. Adică o poți deschide foarte ușor cu o singură mână, iar capacul nu se ridică ca la o carcasă obișnuită de căști, ci se glisează. Întinzi mâna, glisezi cutia, iei căștile.
De asemenea, vin cu două tipuri de dopuri:
- Silicon - pentru cei care preferă ceva mai ferm
- Spumă cu memorie - pentru confort maxim și izolare mai bună
Plus aripioare de diferite mărimi pentru toate tipurile de urechi. Eu folosesc cele mai mici și pot să vă spun că după primele 2-3 nopți de acomodare, nici nu le mai simți.
Dacă nu ești obișnuit să dormi cu dopuri în urechi, o să ai nevoie de câteva zile să te adaptezi. Prima noapte am simțit că am urechile înfundate, dar după o săptămână? Nici nu mai realizezi că le porți.
Sunetele relaxantePe timpul nopții, căștile redau sunete relaxante stocate direct pe ele:
- Zgomot alb (white noise) - ca un tuș static liniștitor
- Zgomot roz (pink noise) - mai profund, mai natural
- Susur de apă, vânt, foc de tabără - sunete din natură
Și acum atenție la partea cool: căștile detectează automat când adormi și opresc sunetul. Deci nu-ți consumă bateria toată noaptea. Când te trezești în miezul nopții, poți reporni sunetul cu un dublu tap pe casca stângă.
Ai două opțiuni:
Un lucru cu care se laudă Soundcore: detectarea și mascarea sforăitului.
Carcasa trebuie să stea pe noptieră, captează când partenerul sforăie și căștile ajustează automat sunetul pentru a masca zgomotul. Practic, în loc să-ți acopere urechile cu perna sau să-l împingi pe partener, tehnologia face treaba pentru tine.
Sistemul e adaptiv - învață intensitatea sforăitului și ajustează volumul și tipul de sunet în timp real. Greu de verificat sau de povestit această funcție, având în vedere că am dormit. Ideea e că recomandarea de zgomot de fond la mine s-a schimbat de la cea clasică la una care imita zgomotul orașului.
Tehnologia Smart ANC oferă o anulare decentă a zgomotelor, mai ales pentru frecvențele joase:
- Trafic stradal
- Aer condiționat
- Sforăit
Nu e la nivelul altor căști de la Sony, Apple sau Bose, dar pentru somn e suficient. Nu ai nevoie de ANC ultra-puternic când stai cu capul în pernă.
Sunetul e echilibrat - basuri, medii și înalte bine reprezentate. Dar atenție: nu sunt făcute pentru audiție muzicală de înaltă fidelitate. Sunt optimizate pentru sunete relaxante și voci clare la apeluri.
Le poți folosi ziua ca pe niște căști normale - au Bluetooth, microfon pentru apeluri, funcționează cu orice dispozitiv. Dar dacă vrei să asculți muzică de calitate, ia-ți căști dedicate.
Aplicația Soundcore e foarte bine pusă la punct.
Ce găsești în aplicație:Catalog amplu de sunete:
- Sunete de ploaie, valuri, pădure
- Zgomote albe și roz
- Combinații personalizabile - poți mixa mai multe sunete și ajusta intensitatea fiecăruia
AI Brainwave Audio: Sunete binaurale special create pentru inducerea somnului și relaxare profundă. Sunt frecvențe care teoretic îți sincronizează undele cerebrale pentru somn mai adânc.
Sistem adaptiv de mascare a sforăitului: Ajustează automat volumul și tipul de sunete în funcție de intensitatea sforăitului detectat.
Personalizări:
- Timer de oprire automată
- Intensitatea ANC
- Controluri touch personalizabile
Dar și date despre somn. Da, funcționează și ca un fel de ceas sau inel inteligent pentru monitorizarea somnului și-ți spune chiar și de câte ori te-ai întors de pe o parte pe alta. În cazul meu nu mi-a înregistrat toate nopțile în care am folosit căștile și chiar și așa, rezultatele nu sunt foarte precise.
Depinde cum le folosești:
Mod recomandat (sunet local, oprire automată):
- 2-3 nopți fără încărcare
Redare continuă cu ANC activ:
- 7-8 ore (o noapte de somn)
Cu carcasa de încărcare:
- Până la 45 ore total
Nu există încărcare rapidă. Deci dacă uiți să le încarci, trebuie să aștepți câteva ore. Nu e deal-breaker, dar ar fi fost nice to have.
Le poți conecta la telefon, laptop sau orice dispozitiv Bluetooth și le poți folosi ca pe o pereche normală de căști:
- La birou pentru focus (ANC + white noise)
- În transportul în comun
- La sală
- Apeluri telefonice - microfonul e decent
Deci teoretic, poți avea o singură pereche pentru somn și utilizare zilnică. Dar dacă ești audiofil, mai bine ai o pereche separată pentru muzică.
✅ AVANTAJE- Confort excepțional - chiar și pentru somn pe o parte
- Smart ANC decent pentru prețul asta
- Aplicație bogată în sunete și personalizări
- Autonomie solidă - 2-3 nopți în mod recomandat
- Redare locală - nu depinde de telefon
- Versatilitate - somn + utilizare zilnică
- Detectarea sforăitului - funcție unică
- Fără încărcare rapidă
- Sunet mediocru pentru muzică (nu au fost create pentru asta)
- Preț cam ridicat - 1300 lei
- Perioadă de acomodare necesară
✓ Ai probleme cu somnul din cauza zgomotelor externe
✓ Partenerul sforăie și vrei liniște
✓ Călătorești mult și vrei să dormi în avion/tren
✓ Vrei dopuri inteligente + căști pentru zi
✗ Dormi deja excelent în liniște totală
✗ Nu te-ai obișnuit niciodată cu dopuri și nu vrei să încerci
✗ Cauți căști pentru muzică de înaltă fidelitate
✗ 1300 lei e prea mult pentru un experiment
La 1300 lei pe siteul Soundcore, nu sunt ieftine, dar somnul tău valorează investiția, zic eu.
Eu personal nu am probleme cu somnul - adorm repede și destul de bine, inelul Oura imi este martor. Dar pot să apreciez tehnologia și pot să văd cum ar fi "life saver" pentru cineva care:
- Locuiește pe o stradă aglomerată
- Are un partener care sforăie
- E sensibil la zgomote
- Lucrează în ture și doarme ziua
Fac o treabă bună la ce au fost proiectate: să te ajute să dormi mai bine. Și asta contează. Căștile vor fi disponibile și la retaileri locali din ianuarie 2026.