- 7 Iulie 2017
Franciza care atrage oamenii în magazinele tradiționale prin mirosul cafelei proaspăt făcute
Am dat peste o franciză care și-a propus să ne readucă în magazinele tradiționale oferindu-ne un lucru după care tânjim în fiecare dimineață (mai ales): o ceașcă de cafea aromată. Este vorba despre Brewtiful Specialty Coffee-Retail-in-Retail, un concept de business inedit, care vine în întâmpinarea retailerilor tradiționali ajutându-i să contracareze ofensiva online-ului.
”În era e-commerce-ului, când magazinele virtuale „fură” din ce în ce mai multă cotă de piață de la retailul clasic, este nevoie de un concept inovator, care pune accentul pe partea umană a comerțului, pe interacțiunea directă, senzorială, pentru a capta clientul și a-l determina nu doar să intre în magazin, dar să și rămână și, mai ales, să revină. Noi îl atragem cu mirosul cafelei de specialitate proaspăt râșnite”, ne povestește Aida Saru, project manager Brewtiful.
Ce este BrewtifulÎn esență, Brewtiful este un espresso bar care poate fi amplasat în orice alt spațiu comercial (de la magazine de fashion, electro, telecom, la librării), bănci sau locații HoReCa, unde clienții pot servi cafea de specialitate preparată pe loc de un barista experimentat.
Astfel, Brewtiful (business-ul este operat de firma Electro Distribution din Baia Mare) poate ajuta la creșterea numărului de vizitatori, mai ales dimineața, când traficul magazinelor nu este la un nivel ridicat, precum și la fidelizarea clienților existenți ai magazinelor.
Capitalizarea prin emoțiiUn business Brewtiful se deschide cu o investiție de circa 35.000 euro
În prezent, franciza este operațională în 4 magazine QuickMobile din Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Baia Mare (primele expresso-bar-uri au fost implementate la finalul anului 2016), iar pe listă urmează deschiderea unui expresso bar în Iași și a unuia în București (aici se va deschide un centru suport pentru dezvoltarea francizei), în colaborare cu un nou retailer.
”Traficul mediu din magazinele fizice unde este implementat conceptul de retail-in-retail Brewtful a crescut de la începutul colaborării și până în prezent, cu o medie de 300% pe zi în intervalul 9:00-12:00. Sunt clienți pe care businessul gazdă poate capitaliza. Asta face Brewtiful-mizează pe captarea și menținerea clienților în retail prin gust, miros și coloristică. Prin reinventarea experienței la locul de vânzare, prin capitalizarea pe emoții”, mai spune Aida.
Cât costă o franciză BrewtifulTotodată, un espresso bar Brewtiful are potențialul de a aduce încasări între 150.000 și 200.000 de euro pe an, în funcție de locația sa
Concret, un business Brewtiful la cheie presupune un espresso bar dotat cu espressor premium, cafea de specialitate (în jur de maxim 5% din producția mondială de cafea este de specialitate), precum și consumabile. Acesta este amplasat în interiorul unui magazin, bancă sau locație HoReCa și ocupă o suprafață restrânsă de 4-5 mp.
”Este foarte important de adăugat versatilitatea barului Brewtiful, în sensul că realizăm customizarea barului în funcție de interiorul locației gazdă”, precizează manageru de proiect Brewtiful.
Un business Brewtiful se deschide cu o investiție de circa 35.000 euro. Trebuie să aveți în vedere faptul că această investiție diferă în funcție de specificul locației, dar a retailer-ului în care este amplasat. Acest buget acoperă echipamentele, taxa de intrare în franciză, softul de gestiune, trainingul de specialitate pentru barista și evaluările succesive ulterioare pentru acesta. În ceea ce privește costurile ulterioare, Aida Saru precizează că acestea sunt redevențele lunare, specifice francizelor.
Venituri anuale de peste 100.000 de euro pentru francizați”O asemenea investiție se amortizează într-un orizont de timp ce variază între un an și doi ani”, mai spune ea. Totodată, un espresso bar Brewtiful are potențialul de a aduce încasări între 150.000 și 200.000 de euro pe an, în funcție de locația sa.