- 3 Octombrie 2017
Câți bani ar investi companiile românești în securitatea lor IT
Astfel, potrivit unui sondaj, companiile ar investi între 5% şi 10% din cifra de afaceri în soluţii de securitate IT. Este o schimbare importantă în comportamentul decidenţilor din companii, venită pe fondul creşterii infracţiunilor cibernetice, dar şi a conştientizării riscurilor la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice.
Aceasta este doar una dintre concluziile sondajului centrat pe securitate IT şi realizat în rândul integratorilor IT la ediţia de la Cluj-Napoca a NetSafe Security Day, eveniment de marcă a Grupului NetSafe, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless.
„Nivelul de investiții în securitate IT este în creștere, iar ritmul investițional se va accelera în perioada următoare, pe măsură ce tot mai multe companii vor conștientiza riscurile la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice. Acesta este și demersul nostru prin organizarea evenimentului NetSafe Security Day: de conștientizare a beneficiilor investițiilor, prin întâlniri periodice cu partenerii locali, la nivelul întregii țări”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.
75% dintre integratorii IT sunt de părere că investiţiile companiilor în domeniul securităţii IT vor merge către soluţiile de creştere a vizibilităţii asupra rețelei, prin care se analizează traficul, dispozitivele utilizate, aplicațiile rulate și protocoalele de securitate, dar şi de control al accesului în reţea.
O altă zonă care va atrage investiţiile companiilor în perioada următoare este reprezentată de soluţiile pentru actualizarea infrastructurii wireless, 50% dintre integratori afirmând că firmele din România îşi vor direcţiona bugetele şi către acest segment.
O concluzie importantă a sondajului arată faptul că investiţii importante vor fi direcţionate de către companii şi către educarea angajaţilor în privinţa ameninţărilor informatice, 25% dintre integratorii IT indicând această direcţie de investiţii.
Sondajul a fost realizat în cadrul evenimentul NetSafe Security Day din Cluj-Napoca, de la finalul lunii trecute, şi se bazează pe răspunsurile integratorilor IT, furnizori de soluţii de securitate IT pentru peste 150 de companii.
În cadrul evenimentului au participat trei dintre cei mai importanţi vendori din industria de securitate IT la nivel mondial: Fortinet, IXIA şi PhishMe.