- 5 Octombrie 2017
IT-ul în România: câți specialiști avem și pe ce loc suntem în lume
Profilul României în 2016, conform Comisiei Europene, arată însă că în România nu stă foarte bine la mai multe capitole. Astfel, se înregistrează cel mai scăzut procentaj de utilizatori constanți de Internet din UE - 48% și, mai mult decât atât, 39% din populație nu utilizează niciodată Internetul. În ceea ce privește integrarea tehnologiei digitale în activitatea curentă a companiilor, mai puțin de 10% din firme utilizează tehnologia cloud și mai puțin de jumătate dintre acestea sunt prezente pe web.
Acestea sunt câteva dintre aspectele care au făcut obiectul celei de-a doua ediții a conferinței regionale privind drepturile de proprietate intelectuală „Intellectual Property (IP) in the Digital Economy for Small and Medium-sized Enterprise (SMEs)” organizată în perioada 21-22 septembrie 2017 de către Organizația Mondială pentru Proprietate Intelectuală (OMPI) în parteneriat cu Universitatea Româno-Americană, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDA), Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci (OSIM).
Dezbaterea a urmărit să aducă încă o dată în discuție rolul important pe care îl joacă protejarea drepturilor de proprietate intelectuală în contextul în care tot mai multe studii atestă potențialul de creștere sporit al industriilor creative față de alte sectoare ale economiei. În conformitate rezultatele raportului elaborat de către experții Forumului Economic Mondial – ”Future of Jobs” – în 2020, creativitatea va ocupa locul 3 în Top 10 abilitați și competente necesare pentru a face față celei de a patra revoluții industriale (după ce în 2015 se situa abia pe locul 10).
România este singurul stat membru al UE și al Grupului Statelor Central Europene și Baltice (CEBS) care a depus o solicitare oficială pentru găzduirea unui Birou Extern al OMPI, la București.
Având în vedere că promovarea industriilor creative reprezintă unul dintre cele 10 sectoare prioritare ale României incluse în Strategia Națională privind Competitivitatea 2014-2020, încă din anul 2010, Guvernul României și-a exprimat disponibilitatea de a găzdui un Birou Extern al OMPI.
România este singurul stat membru al UE și al Grupului Statelor Central Europene și Baltice (CEBS) care a transmis o astfel de solicitare oficială și a depus dosarul de candidatură pentru a găzdui, la București, un Birou extern OMPI, începând cu perioada 2018/2019.
„În opinia noastră, crearea unui Birou al OMPI la București ar reprezenta un important succes pentru România, atât din perspectiva imaginii, cât și a pașilor care trebuie făcuți, și în continuare, în acest domeniu. Universitatea Româno-Americană s-a implicat, alături de ORDĂ și OSIM, în acest demers și își propune să contribuie și pe mai departe la o mai bună diseminare și înțelegere a problematicii referitoare la drepturile de proprietate intelectuală, indepenedent de existență, sau nu, a acestui Birou al OMPI la București. În contextul în care economia digitală face ca tot mai multe bunuri sau servicii pe care le folosim în viața de zi cu zi să fie din ce în ce mai complexe și, totodată, mai intensive în drepturi de proprietate intelectuală, considerăm că o mai bună informare a reprezentanților companiilor, dar și a publicului larg și cu privire la aceste aspecte nu poate decât să se constituie într-o contribuție pozitivă pentru domeniu aflat în discuție, dar și pentru economie, în ansamblul său”, a declarat Ovidiu Folcut, Rectorul Universității Româno – Americane.
Rolul internetului și domeniului digital în prosperitatea economică a RomânieiÎn România, internetul și, în general, tot ceea ce ține de domeniul digital contribuie activ la dezvoltarea unor noi modele de afaceri. Conform Brainbench, România se situează pe locul 5 în lume privind aptitudinile în suport tehnic pentru computere, suport tehnic de tip help desk și de rețea, telecomunicații, comunicații LAN/WLAN, design de reatea, ASP.NET, HTML, PHP, concepte de dezvoltare web și multe altele. România este lider în Europa și ocupă locul al șaselea în lume în ceea ce privește numărul de specialiști IT certificați, cu peste 100.000 de reprezentanți.
În perioada 1990 – 2016, în România, au fost fondate peste 35.000 de companii IT, peste 70% dintre acestea în ultimii 10 ani. În plus, companii de renume că Intel, Motorola, Sun Microsystems, Boeing etc. au deschis centre de cercetare și dezvoltare software în România, iar primele două companii din lume în domeniu, Microsoft și Oracle au deschise filiale cu câteva mii de angajați fiecare.
Și industria jocurilor este una prosperă, cele mai mari studiouri în domeniu ca Ubisoft, Electronic Arts (EA), Gameloft, King Digital Entertainment, Mobility Games or FUN Labs fiind prezente în România cu importante filiale, unele cu peste 1.000 de angajați. În anul 2015, România s-a situat pe locul 2 în topul țărilor din Europa Centrală și de Est în privința veniturilor din industria jocurilor video (după Polonia).
În domeniul industriei muzicale, în România există servicii muzicale online (download și streaming) care facilitează accesul publicului în mod legal la repertoriul național și internațional. Dintre serviciile utilizate cu precădere, alături de cunoscutele YouTube, Apple, Google Music Play, sunt de asemenea, create, dezvoltate și operate ca modele de afaceri autohtone companii ca Zonga, Trilulilu, Getmusic.ro.
Peste 70% dintre utilizatori folosesc internetul pentru Facebook și alte rețele de socializareO analiză a comportamentului consumatorului în ceea ce privește utilizarea internetului, arată că scopul personal primează. Astfel, conform Barometrului de Consum Cultural privind distribuția frecvenței de utilizare a internetului în diferite scopuri, în funcție de gen și mediu de rezidență, la nivel național (în 2016), pe primul loc se situează rețelele de socializare. Astfel, 76% dintre femei și 71% dintre bărbați au răspuns că utilizează internetul în acest scop, pe locul secund situându-se motivele profesionale, într-o proporție de 46% femei și 41% bărbați, în timp ce 39%, respectiv 43% folosesc mediul online pentru a asculta muzica.