Ce lucruri și-au uitat românii în mașinile Taxify în 2017

Reprezentanții serviciului de ridesharing Taxify au făcut un bilanț al anului care a trecut iar, pe lângă cifrele privind cursele efectuate de șoferii parteneri, au oferit și câteva informații legate de obiectele uitate de români în mașini.

2017 a fost anul ce a adus cea mai mare creștere pentru Taxify în România și în lume, potrivit unui comunicat. Lucru care nu ne surprinde, având în vedere investiția făcută de chinezii de la Didi la jumătatea anului și strategia agresivă în ceea ce privește prețurile (într-o perioadă, prețul pe kilometru era de 0,65 de lei)

Câteva date interesante pe plan local: 

  • Cea mai populară destinație este Piața Victoriei.

  • Cel mai popular model de vehicul este Dacia Logan, iar la o diferență mică se află Renault Megane.

  • Cea mai lungă cursă a durat 9 ore și 45 minute și au fost parcurși 395 kilometri.

  • Distanța totală parcursă cu Taxify în București este mai mare decât de 200 de ori lungimea Ecuatorului

  • Chiar dacă telefoanele, portofelele, cheile sau eșarfele sunt printre cele mai pierdute și înapoiate obiecte către pasageri, au fost uitate și altele mai puțin întâlnite: pijamale, mixere, seturi de tacâmuri sau trotinete electrice. Sau lenjerii de pat.

  • Cea mai întâlnită rută este zona Drumul Taberei - Piața Victoriei.

Taxify în lume:

  • Prezență în 36 de orașe.

  • 95 de angajați în lume în ianuarie 2017 -  peste 425 în prezent.

  • 9000 de modele diferite de vehicule sunt înregistrate în aplicație.

  • Peste 1,2 milioane de mesaje din partea utilizatorilor care au primit răspuns.

  • Distanța parcursă cu Taxify în lume este de peste 1000 de ori mai mare decât cea Pământ-Lună.

  • Cea mai lungă cursă s-a întâmplat în Africa de Sud - 13 ore 45 minute, 1053,94 kilometri și a echivalat cu suma de 384 euro.

Taxify, o companie lansată în urmă cu patru ani, are peste 2,5 milioane de pasageri în 18 țări din Europa și Africa (printre acestea se numără Ungaria, România, statele baltice, Africa de Sud, Nigeria sau Kenya) și a primit investiții în valoare de aproximativ 2 milioane de euro. În Romania, aplicația este disponibilă pe sistemele iOS și Android și colaborează numai cu șoferi parteneri privați.



Citeste si