Ce planuri are Iulian Stanciu pentru eMAG și ce schimbări promite

eMAG, cel mai mare retailer online din România, a anunțat ce planuri are pentru consolidarea businessului din țară. Ce trebuie să știi despre prețul produselor, serviciile de retur și despre modificările aduse aplicației.

El a menționat faptul că pentru clienți contează patru elemente: prețul unui produs, gama de produse, livrarea și ușurința cu care ajunge la produs.

Despre preț, Iulian Stanciu spune că eMAG are cel mai mic preț dintre competitori și spune că poate să garanteze acest preț datorită faptului că "facem research pe fiecare categorie de produse pentru a vedea competitorii relevanți. Luăm fiecare produs si-l potrivim cu produsul nostru și știm exact prețurile tuturor competitorilor".

Drept urmare, se vizualizează în jur de șase-șapte milioane de produse vizualizate în fiecare zi. De aceea, Stanciu spune că în medie, prețul de pe eMAG a fost mai mic cu 3% sub cel mai mic preț al competitorilor.

De asemenea, noul algoritm de listare al produselor ține cont de prețul oferit de competiție pe acel produs și ți-ar lista primele produse care au un preț bun. În acest moment există în jur de 6,5 milioane de produse pe platforma de ecommerce, iar dorința este ca acest număr să crească până 10 milioane până la sfârșitul anului.

Plata cu cardul a crescut de la peste 20% in 2017 la 39% în septembrie 2019. "Ne apropriem de normalitatea din Europa de Vest unde plata cu cardul este 70-80%", spune Iulian Stanciu.

Majoritatea produselor sunt livrate în București la punctele de livrare (inclusiv oficiile poștale) - 35%, apoi livrarea standard 26%, mai departe 23% din produse sunt livrate cu servicii premium (la o anumită oră etc) și 16% sunt livrate în lockerele easyBOX.

Bucureștiul reprezintă în jur de 30% din business-ul eMAG.

La nivel național, 64% din produse sunt livrate standard, apoi 32% în punctele de livrare, 2% în lockere și 2% cu servicii premium de livrare.

Lockerele câștigă în popularitate, iar numărul acestora va crește de la 150 la 300 până pe 15 noiembrie și va depăși 1000 până la finalul anului 2020. eMAG vrea să introducă și funcția de retur și astfel să poți să returnezi obiectele nedorite în locker. Această funcționalitate va fi introdusă din februarie 2020.

"Trebuie să extindem rețeaua de lockere. Avem orașe în care încă nu suntem prezenți cu lockere. Aavem 4000 de selleri din cei 19.000 de pe platformă au acceptat rețeaua de lockere și livrează astfel produsele. Cei care au livrare în lockere vând mai mult", este de părere Stanciu.

Șeful companiei explică și faptul că se vrea îmbunătățirea experienței de cumpărare de la sellerii din platformă și că pentru asta se investește în educarea acestora prin lecții și exemple, dar și prin beneficii precum acces la locker sau la depozitele eMAG.

Pentru ca experiența de cumpărare să fie mai bună eMAG schimbă și aspectul aplicației și se mizează mai mult navigarea prin intermediul imaginilor și clipurilor video. Apare și butonul cumpără din nou pentru produsele recurente.

Nu în ultimul rând, eMAG lansează o nouă campanie și un spot publicitar cu Mihai Șora, care evocă vremurile grele din perioada comunistă, un spot prin care vrea să apeleze la emoția românilor. "Brandul eMAG este foarte bine cunoscut și stăm foarte bine la capitolul rațional, dar nu stă bine la capitolul emoțional și am hotărât să comunicăm mai bine emoțional", explică Iulian Stanciu această schimbare de direcție.

Ce alte lucruri a mai zis Iulian Stanciu

- vor instala mașinării care să împacheteze coletele mai eficient pentru a încăpea în lockere

- cifra de afaceri a companiei este în creștere cu două cifre în acest an comparativ cu 2018

- valoarea companiei a crescut tot cu două cifre

- au cumpărat platforma eucemănanc.ro  pentru a intra pe piața de food, cea mai mare piață și unde platformele de ecommerce încă nu au avut un succes prea mare. Ne dorim să creștem din punct de vedere calitativ apoi să legăm platforma lor cu platforma eMAG și să oferim un serviciu similar Uber-Uber Eats.

- ia în considerare adăugarea mai multor produse farmaceutice, însă este nevoie de un serviciu de livrare în aceeași oră pentru ca acest lucru să aibă sens. Pe tine te doare capul acum și ai nevoie de o pastilă acum nu mâine.  

- ia în considerare implementarea unui serviciu precum Amazon Prime prin care clienții plătesc o sumă lunară și în schimb au acces la reduceri și la alte beneficii.

- se investește mult în gama de produse FMCG, în produse ce sunt cumpărate și consumate des

- 65% dintre clienții eMAG sunt studenții și oamenii cu studii superioare cu vârste între 25 și 34 de ani

- eMAG nu oferă prețuri personalizate, ci are aceleași prețuri pentru toată lumea în același timp

- se va construi un al doilea depozit ce se va întinde pe o suprafața similară ca și primul, dar va fi cu doi metri mai înalt.

- Naspers a investit 235 de milioane de dolari de la preluare până în prezent.

- Black Friday eMAG va avea loc pe 15 noiembrie.

- 15% din vânzări vin din categoria de recomandări personalizate, cu 5% mai mult decât anul trecut.



Citeste si