CEC Bank și AFIR oferă credite cu dobânzi reduse pentru fermieri și alți investitori din spațiul rural

CEC Bank și Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru accelerarea procesului de absorbție a fondurilor europene alocate în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală pentru perioada de tranziție 2021-2022.

“CEC Bank a avut și are în continuare un rol major în susținerea proiectelor de accesare fonduri europene și în special a proiectelor de investiții în agricultură și dezvoltare rurală, care reprezintă peste 40% din finanțările acordate de bancă pe partea de fonduri europene. Prin acest Protocol ne propunem creșterea accesului la finanțare și accelerarea absorbției fondurilor europene alocate perioadei de tranziție din PNDR. CEC Bank oferă o serie de facilități, prin crearea de produse adaptate specificului acestor finanțări, precum și prin aplicarea de marje de dobândă mai reduse cu 0,5 pp față de costurile standard”, a declarat Ramona Ivan, Director la Direcția Relații cu Instituții Naționale și Internaționale din cadrul CEC Bank.

„Suntem preocupați în permanență de identificarea unor soluții reale pentru a sprijini solicitanții în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Parteneriatul nostru cu CEC-Bank este unul cu tradiție și vine în întâmpinarea nevoii de cofinanțare pe care mulți dintre potențialii beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluții pentru a facilita absorbția fondurilor și implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc”, a menționat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Fondurile alocate perioadei de tranziție, gestionate de AFIR, sunt destinate beneficiarilor privați din mediul rural, pentru realizarea de investiții în sectorul agroalimentar și pentru dezvoltarea de activități neagricole, pentru care există o constrângere în privința timpului, fondurile necesitând a fi cheltuite până în 31 decembrie 2025, prin finalizarea implementării proiectelor, inclusiv efectuarea ultimei tranșe de plată.

Expertiza și finanțările CEC Bank pentru proiectele din PNDR sunt deja de amploare. Astfel, până în prezent, banca a finanțat circa 2.150 de proiecte de investiții eligibile în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală, în valoare de aproximativ 3 miliarde lei.

Complementar, CEC Bank a acordat peste 166.000 de credite pentru prefinanțarea subvențiilor acordate de APIA, din care aproximativ 60.000 de credite pentru prefinanțarea subvențiilor acordate de APIA din fonduri europene, în valoare de peste 3,7 miliarde lei.

În plus, Banca, în calitate de partener în cadrul proiectului „PROSME – Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network”, asigură fermierilor din județele eligibile în program, respectiv București-Ilfov, Argeș, Călărași, Dâmbovița, Giurgiu, Ialomița, Prahova și Teleorman, servicii gratuite de consiliere în vederea internaționalizării afacerilor, prin facilitarea de contacte cu potențiali parteneri din cele 60 de țări în care este prezentă rețeaua.



Citeste si