- 12 Aprilie 2016
Cele mai bune 17 startup-uri acceptate la MVP Academy 2016
MVP Academy prezintă startup-urile tech care vor participa la cea de a treia ediție a programului de accelerare. În cadrul acestuia, echipele vor avea acces la oportunități unice de dezvoltare și vor lucra alături de specialiști consacrați din industrie care îi vor susține în eforturile lor de a dezvolta produse și afaceri de succes la scară globală.
Cele 17 startup-uri acceptate în programul de accelerare MVP Academy dezvoltă produse tech în domenii precum agrotech, cleantech, ehealth, consumer hardware, developer tools, marketplaces, mobile apps, vehicule electrice sau SaaS software și s-au diferențiat prin nivelul afacerilor la care lucrează. Peste jumătate din startup-urile acceptate în program generează în prezent venituri și/sau au cel puțin un client / pilot activ.
Echipele au fost selecționate de un juriu format din profesioniști cu experiență în industria de tehnologie: Robert Knapp (Co-Fondator & CEO, CyberGhost); Cosmin Ochișor (Business Development Manager, hub:raum); Mihai Sfințescu (investitor private equity/venture capital); Carmen Sebe (investitor de tip angel) și Bogdan Iordache (Managing Director, MVP Academy). Aceștia au evaluat aplicațiile luând în considerare criterii precum experiența și complementaritatea echipei, dimensiunea și tendințele actuale ale pieței, validarea utilizatorilor, costul de achiziție, tracțiunea inițială, scalabilitatea și fezabilitatea produsului
Cele 17 startup-uri acceptate în programul de accelerare MVP Academy
Startup-urile care vor fi accelerate în cea de a treia ediție a programului de accelerare MVP Academy sunt:
Nivelul companiilor care aplică la MVP Academy a crescut considerabil în timp – aproape toate companiile participante au produse lansate sau care pot fi precomandate în viitorul imediat
Bogdan Iordache
“Nivelul companiilor care aplică la MVP Academy a crescut considerabil în timp – aproape toate companiile participante au produse lansate sau care pot fi precomandate în viitorul imediat, iar o bună parte dintre acestea au deja încasări, unele semnificative. Vedem astăzi din ce în ce mai multe produse hardware, precum și aplicații ale tehnologiei în agricultură și sănătate, produse care au un impact pozitiv direct asupra calității vieții utilizatorilor. Felicităm pe această cale toți aplicanții la MVP Academy 2016 și suntem nerăbdători să lucrăm împreună cu startup-urile acceptate în program și să le oferim susținerea de care au nevoie”, a declarat Bogdan Iordache, Managing Director, MVP Academy.
Pe parcursul MVP Academy startup-urile vor participa la activități customizate pentru a răspunde nevoilor proprii de dezvoltare. Acestea vor beneficia de consultanță de produs și de business, vor lucra cu profesioniști cunoscuți din industrie, vor dezvolta conexiuni relevante, vor participa la workshop-uri dedicate și vor învăța cum să își prezinte produsele pentru a obține rezultatele dorite. În plus, unele dintre cele mai bune echipe vor avea oportunitatea de a obține o finanțare de tip seed cu valoare medie de 50.000 de euro de la MVP Angels, rețea de investitori de tip angels asociată programului.
Programul de accelerare MVP Academy se va încheia la finalul lunii mai cu Demo Day, eveniment care va aduce startup-urile pe scenă și le va oferi ocazia de a-și prezenta produsele în fața unei audiențe relevante și de a demara astfel discuții pentru a obține investiții și / sau a încheia parteneriate strategice.