- 23 Noiembrie 2018
Chivas Venture: Startupurile care au ajuns în finala locală
Dintre acestea, 5 afaceri au fost selectate de juriu pentru a merge mai departe, în cursa pentru un loc în finala globală Chivas Venture.
The Human Link, dezvoltat de Connected Medical Devices, conectează pacienții care suferă de Alzheimer cu familiile lor folosind tehnologia Internet of Things și oferă siguranță familiilor prin servicii financiare și servicii medicale profesionale. The Human Link, prezentat de Ruxandra Mocanu, Co-fondator, facilitează o legătură constantă între persoanele care suferă de Alzheimer și famiile lor, reducând semnificativ stresul acestora.
Touching AI este aplicația care face legătura între tactil și digital – prin aceasta nevăzătorii primesc descrierile precise ale zonei pe care o ating. AI-ul răspunde la nedumeririle utilizatorului și îl ajută să verifice informațiile acumulate. Touching AI, susținut de Ilie Sorin Țața, Fondator, face viața mai bună nevăzătorilor prin augmentarea percepției lor asupra lumii.
XVision este un sistem automat de analiză a radiografiilor, care folosește inteligența artificială pentru a genera interpretări și diagnostic. XVision, prezentat de Ciprian Man, Business Angel și Mentor, eliberează medicilor radiologi de volumul ridicat de muncă și facilitează un diagnostic mai rapid.
LiveCare este un device ergonomic, sub forma unui plasture, care folosește algoritmi de Inteligență Artificială pentru a monitoriza și analiza, în timp-real, semnele vitale ale pacienților. LiveCare, prezentat de Elena Ovreiu, CEO și Co-fondator, răspunde lipsei personalului medical și ajută clinicile să monitorizeze pacienții în timp real.
VASK este un sistem de purificare a aerului care își propune să remedieze calitatea aerului în orașele poluate printr-un device ce poate fi instalat direct pe automobile. VASK, susținut de Vladimir Sabo, CEO și Co-fondator, caută să prevină problemele de sănătate ale sistemului respirator care afectează oamenii ce locuiesc în zone urbane puternic poluate.
Pitch-ul Chivas VentureSesiunea de pitch a avut loc în București și a reunit cele mai bune 10 business-uri românești înscrise în competiția Chivas Venture, lansată de Chivas în România pentru al patrulea an consecutiv. Alături de cei 5 finaliști au mai prezentat – Alex Bocea, AbiCybernetics – exoschelete medicale pentru persoane cu dizabilități locomotorii; Adrian Ivan, HeadHunter Ltd - barcă robotică solară pentru remedierea poluării din oceane; Lucian Corduneanu, SensiX.io – soluție IoT de monitorizare a parametrilor de calitate a aerului din imobile; Alin Nițan, Solaris Drone – dronă solară cu autonomie ridicată; Elias Debs, Tummy – aplicație-platformă pentru reducerea risipei alimentare.
Cei 10 antreprenori s-au întrecut în idei și au prezentat în fața juriului soluțiile ingenioase pe care le oferă prin afacerile lor pentru diferite nevoi sociale, implementabile atât la nivel local, cât și global. Membrii juriului, format din Marius Ghenea, Khaled Al Mezayen și Radu Moldovan-Petruț au analizat cu atenție prestanța participanților și impactul social al fiecări afaceri, iar la finalul sesiunii de pitch, au desemnat finaliștii Chivas Venture în România.
Premiile Chivas VentureToți cei 5 finaliști selectați în urma pitch-ului participă la o sesiune de mentorat organizată de Chivas Venture împreună cu Marius Ghenea și Khaled Al Mezayen. Antreprenorii vor trebui să își demonstreze abilitățile de business în cadrul a 4 probe, câștigătorul fiind desemnat acela care va reuși să convingă juriul că merită să reprezinte România la etapa globală. În joc este un premiu de 5.000 euro la finalul etapei locale și șansa de a primi finanțarea necesară îndeplinirii obiectivelor din fondul de 1 milion $ în etapa globală.
Finala globalăDupă încheierea etapei locale, pe 14 ianuarie 2019, juriul va alege câștigătorul care va reprezenta România în etapa globală. Mai departe, antreprenorul român va concura pentru premiul final în perioada aprilie – mai 2019, alături de alți 21 participanți din țări de pe tot globul.
Participarea României în competiția Chivas Venture oferă un credit important antreprenoriatului românesc cu impact social, încurajându-se tot mai mult printre tinerii antreprenori orientarea către societate și către sprijinirea comunității.