Cinci domenii de viitor pentru lumea startup-urilor tehnice (și nu numai)

Care sunt industriile care ar putea să dea următorul startup de miliarde de dolari? Dacă ești om tehnic sau ai cunoștințe specifice în domeniile de mai jos, apucă-te de treabă. Piața se mișcă rapid, dar mai e loc de intrare, iar investitorii sunt interesați.
Servicii financiare inteligente

Utilizatorii vor ceva mai mult de la bănci. Vor digitalizare, vor servicii cu mobilul și împrumuturi rapide. Încrederea în bănci e scăzută la nivel mondial, iar startup-urile din zona fintech sunt în creștere. Companiile fintech au atras în 2016 12,7 miliarde de dolari, potrivit Inc.com. A fost vorba de peste 800 de investiții numai în Statele Unite.

Startup-urile încearcă să-i facă pe tineri să folosească servicii financiare, dar adaptate lor. Împrumuturi cu telefonul mobil, investiții în imobiliare făcute pe mobile sau investiții la bursă dintr-un cont administrat pe mobil.

Mâncare sănătoasă

În zona alimentară cresc trendurile de mâncare sănătoasă. După ce am mâncat și ne-am îmbolnăvit, foarte mulți oameni vor să aibă o viață mai bună. Își cumpără brățări de fitness, devin vegetarieni și se abonează la sală. Multe startup-uri găsesc oportunități aici. Business-urile din zona vegană sau vegetariană au crescut cu 60% în fiecare an, iar piața americană e de 43 de miliarde de dolari doar pentru zona de mâncare organică.

Startup-urile combină tehnologia, cercetarea și mâncarea. De exemplu, Chloe e o rețea de restaurante care servește Kale, alte verdețuri sănătoase, alune și caju și a avut venituri de 10 milioane de dolari în 2016, din afacerile în Statele Unite. Afaceriel vor crește la 30 de milioane de dolari în 2017. Nomiku e un startup care produce dispozitive de gătit conectate la internet.

Zona aceasta va crește, iar Europa urmează trendurile, deși timid, poate cu un Delivery Hero sau Hello Fresh.

Încercări extraordinare

Mai sunt și acele startup-uri care încearcă imposibilul. Aici îl putem încadra pe Elon Musk, care vrea să creeze trenul de mare viteză Hyperloop, să trimită rachete reutilizabile în spațiu prin SpaceX și să ajungă și pe Marte. Industria aerospațială e în creștere, un exemplu fiind și firma ARCA, pornită din România și care a ajuns în Las Cruces, în Statele Unite.

Exemplele date de Inc.com sunt: Accion Systems, care dezvoltă sisteme de propulsie pentru sateliți sau Aerobo, un startup care face filmări cinematice cu ajutorul dronelor. Nu sunt singurele, fără îndoială.

Noi forme de marketing

Dacă găsești modalități prin care să-i atragi pe tineri, atunci ai câștigat viitorul. Advertising-ul și marketing-ul viitorului trebuie adaptat la nevoile tinerilor, care își petrec timpul pe Snapchat, pe aplicații precum Musicall.ly și stau mai puțin pe Facebook și mai mult pe aplicațiile de chat.

Conform unui studiu din 2015, utilizatorii de internet își pierd răbdarea după 8 secunde. Într-o lume multiscreen, e din ce în ce mai greu să ne așezăm ochii și interesul pe reclame.

Viață asistată

O piață în creștere, pe măsură ce și Internet of Things se dezvoltă. În jurul nostru sunt din ce în ce mai bune obiecte conectate la internet. Poate fi vorba de un frigider, de o mașină de spălat, de o clanță sau chiar asistenți conversaționali pe care să-i întrebăm lucruri. Amazon, Google și Apple investesc în acest domeniu și apar și startup-uri de asistență pentru bătrâni sau copii. De asemenea, bicicletele sunt o direcție foarte interesantă pentru startup-uri, cum ar fi Mobike, din China, care oferă biciclete către închiriere.



Citeste si