- 12 Aprilie 2024
Circul vieții
Acest articol a apărut ca o scrisoare trimisă cititorilor start-up.ro în newsletter-ul care se trimite luni. Te poți abona aici.
Cum spuneam, de data asta, am avut privilegiul de a avea două perspective simultane în a urmări un spectacol de circ. Cea personală, a adultului, și cea a fetiței mele de 5 ani. Și mi-am dat seama cât de mare e distanța dintre aceste unghiuri de a privi lucrurile.
Fetița mea se bucura cel mai mult la numerele foarte evidente, sclipitoare, flashy. La clovn și glumele lui cu ouă sparte sau apă-n ochi, la numerele de iluzionism în care o doamnă se schimba de ținute în 2 secunde și alte astfel de momente.
Eu, pe de cealaltă parte, stăteam cu sufletul mic și corpul încordat la numerele alea grele, cu oameni cocoțați pe tuburi și bile de echilibru la 5 metri înălțime, la motocicliști în cupola morții unde făceau trick-uri la viteze enorme și orice mișcare, cât de mică, le putea aduce accidentări grave. Și desigur, și jongleriile cu mingi și cercuri în continuare mi se par un exercițiu de coordonare fascinant.
Și, în timp ce mă uitam, mi-am dat seama de ce-mi place circul și de ce-mi plac acele numere cu un grad de periculozitate sau dificultate ridicat. Pentru că în spatele lor există o muncă foarte mare și o repetiție și mai mare. Există rateuri, există accidentări, există doze de curaj și de răbdare pentru a ajunge la acel truc perfect. Care poate fi un eșec într-o sală plină și un succes într-o sală goală.
Să te urci pe scaune la 4 metri înălțime și să faci un ”human flag”, un om care se susține într-un singur braț și jos are hăul. Un om care are cilindri puși unul peste altul și intercalate niște bile care mișcă stânga-dreapta și circarul se urcă peste toate astea și se învârte în susul cortului.
Acestea presupun o muncă și o disciplină pe care copiii nu au cum să le vadă. Și nici nu trebuie. Ei trebuie să vadă magia și să creadă că oamenii aceia sunt supernaturali, că s-au născut cu această putere și de aceea pot să facă ceea ce fac.
Noi, ca adulți, putem vedea cum arată circul vieții. Putem vedea și viața grea de circar, putem vedea și munca, și efortul, și pericolul și return of investment.
Iar mesajul meu, inspirat de acest număr de circ, e să vedeți mereu dincolo de magia unui lucru, să vă gândiți la proces, la echipă și la toate lucrurile care compun magia care vă este prezentată, că vorbim de software, haine, mâncare sau artă. Putem să-l avem pe wow în suflet, ca un copil, dar mereu apreciativi pentru oamenii care duc la acel WOW.