CodeWeek: Fundația EOS și Microsoft susțin proiectul Informatica365

În luna octombrie, Săptămâna UE a programării va contribui din nou la transformarea destinelor, dând viață competențelor digitale și inovației pentru cetățenii din întreaga Europă și nu numai.

În perioada 5-20 octombrie, școlile, organizațiile non-profit, cluburile de programare și alte organizații sunt invitate să găzduiască activități centrate pe programare și gândire computațională. Participanții sunt invitați să organizeze o activitate, să se înscrie prin intermediul site-ului Săptămâna UE a programării (Code Week) și să răspândească mesajul pe rețelele lor.

În acest an, un accent special este pus pe participarea școlilor, iar profesorii de toate nivelurile și de toate materiile sunt invitați să se alăture mișcării prin organizarea de activități cu elevii în cadrul Săptămânii UE a programării. Profesorii sunt încurajați să le ofere elevilor o primă perspectivă în lumea programării și să îi inspire pe elevi la o implicare suplimentară, prin încorporarea activităților și lecțiilor predate în sălile de clasă, online sau offline.

În acest context, Fundația EOS invită la o călătorie în îndrăgita lume Minecraft sau la o activitate practică de codare cu Micro:bit și MakeCode. Cadrele didactice din România sunt invitate să organizeze: 

  • Activități de programare creativă în Minecraft Education Edition – explorați resursele educaționale de codare cu Minecraft. 
  • Activități practice de programare a dispozitivelor Micro:bit cu ajutorul MakeCode. 
  • În cadrul fiecărei categorii de activități, Fundația EOS va premia cu câte un set de 10 dispozitive Micro:bit: 

    • Cea mai bună fotografie realizată în timpul unei activități de programare în Minecraft
    • Cel mai bun material video realizat în timpul unei activități de programare în Minecraft
    • Cea mai bună promovare a unei activități de programare în Minecraft
    • Cea mai bună fotografie realizată în timpul unei activități de programare cu Micro:bit
    • Cel mai bun material video realizat în timpul unei activități de programare cu Micro:bit
    • Cea mai bună promovare a unei activități de programare cu Micro:bit

    Cadrele didactice care doresc să participe la activitățile propuse de Fundația EOS în cadrul proiectului Informatica365 în contextul EU CodeWeek vor transmite materialele realizate (poze, video, promo-uri) la adresa office@eos.ro cu mențiunea CodeWeek365 și a categoriei la care doresc să participe (ex. CodeWeek365 Fotografie Minecraft). 



    Citeste si