- 20 Februarie 2018
Commons, spațiul de coworking din București creat de o familie de antreprenori în imobiliare
După plecarea Impact Hub din sediul de la Piața Unirii (s-au mutat într-un proiect office de la Timpuri Noi), spațiul nu a stat gol prea mult timp. Încă din luna noiembrie a anului trecut găzduiește Commons Lounge, cel mai nou spațiu de coworking și evenimente destinat antreprenorilor din București, pariul unei familii cu vechi legături în industria imobiliară internațională.
Am stat de vorbă cu Dorian Schimmel, unul dintre co-fondatorii Commons Lounge, și am aflat mai multe detalii despre investiția în acest spațiu de coworking din Capitală, precum și despre planurile de extindere a rețelei, atât în România cât și în Europa și nordul Africii.
Commons Lounge - investiție”Commons a fost fondat de către șase frați și veri din Marea Britanie, cu vârste cuprinse între 24 și 28 de ani. Suntem la a treia generație de antreprenori în real-estate”, îmi spune Dorian, precizând faptul că, pentru deschiderea spațiului din țara noastră, au apelat la un partener local.
Tânărul adaugă că pentru deschiderea Commons Lounge a fost necesară o investiție de circa 150.000 de euro, iar spațiul care capacitatea de a primi 75 de persoane. ”Am construit spațiul cu intenția clară de a nu avea birouri private pentru că nu ne dorim obstacole fizice care să stea în calea membrilor noștri”, povestește Dorian Schimmel.
Însă cum am ajuns acești tineri din Marea Britanie să aleagă Bucureștiul ca primă destinație pentru deschiderea unui spațiu dedicat antreprenorilor?
Primul spațiu sub brandul Commons, în București”În momentul în care am început să discutăm despre deschidere primului nostru spațiu sub brandul Commons Lounge, trebuie să recunosc faptul că Bucureștiul nu era printre orașele favorite de pe lista noastră. Totuși, după câteva vizite, ne-am dat seama că în București se întâlnesc unii dintre cei mai talentați antreprenori, freelanceri și fondatori de startup, și că aceștia au nevoie de infrastructura necesară pentru a se dezvolta pe termen lung. Am înțeles că Bucureștiul are nevoie de Commons”, spune Dorian.
Din punctul său de vedere, ecosistemul antreprenorial de la noi este puțin întârziat față de cel din statele vest-europene, însă românii care lansează afaceri încep să recupereze teren în fața competitorilor din Europa de Vest. Iar prin facilitățile puse la dispoziție de Commons și evenimentele la care au acces startupiștii români, fondatorii spațiului din zona Pieței Unirii își doresc să încurajeze inițiativele antreprenoriale de succes.
Prețul abonamentelor și accesPachetul de intrarea în cadrul Commons Lounge pornește de la 18 euro/zi și ajunge la 190 de euro/lună sau 1.900 de euro, prețul pentru un abonament anual. Interesant este faptul că lounge-ul oferă membrilor acces 24 din 24 de ore, 7 zile din 7, în cadrul spațiului de lucru, aceștia bucurându-se de flexibilitate totală în ceea ce privește programul de lucru.
Commons Lounge se dorește a fi un spațiu alternativ de lucru: antreprenorii care lucrează de acolo au toate facilitățile unui birou (internet de mare viteză, săli de conferințe, imprimante performante), într-o formă inedită și modernă (de exemplu, în zona de open space sunt cabine care seamănă cu cele telefonice, în care poți purta liniștit o conversație, fără a fi deranjat de colegi).
Dezvoltarea proiectului Commons LoungePotrivit lui Dorian Schimmel, până la finalul acestui an am mai putea vedea alte patru spații de coworking sub brandul Commons în București, cât și în câteva orașe mari din România.
Antreprenorii din spatele Commons Lounge lucrau, de asemenea, la inaugurarea unui spațiu similar în Londra. Proiectul a fost, deocamdată, amânat, atenția antreprenorilor fiind îndreptată spre lansarea unui Commons Lounge în Casablanca, în vara acestui an.
”Proiectul din Londra este on hold, însă în vară vom deschide spațiul din Casablanca. Ne dorim să creăm o rețea internațională de spații sub brandul Commons Lounge. Astfel, antreprenorii care lucrează de la noi vor avea acces nu numai la spații fizice într-o multitudine de destinații, dar vor beneficia și de pe urma conectării la o comunitate extrem de talentată și multiculturală”, a precizat Dorian.