- 29 Noiembrie 2017
Companiile fac din ce în ce mai mult training în securitatea IT
Certificările vin în contextul creşterii cererii pentru servicii de training în segmentul securităţii IT, dar şi datorită îndeplinirii de către NetSafe a mai multor criterii de performanţă, precum susţinerea training-urilor de către ingineri experţi în securitate IT, existenţa unui laborator propriu de testare tehnologică, a unui spaţiu dedicat şi a dotărilor specifice desfăşurării activităţii de training.
Noile certificări se adaugă celei deja existente, NetSafe fiind şi centru de training autorizat pentru soluţiile Fortinet. Astfel, NetSafe poate oferi, în prezent, servicii de training care acoperă zonele de IT security, networking şi wireless.
„Cererea pentru servicii de training în securitate IT a crescut cu 70% în ultimul an, ca urmare a conştientizării riscurilor la care se expun companiile, pe fondul numărului tot mai mare de incidenţe de securitate IT. Companiile au început să îşi certifice angajaţii din departamentele IT, astfel încât să ştie să folosească şi să administreze soluţiile de securitate IT pe care le-au implementat”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.
Tendinţa de certificare a angajaţilor pe segmentul de securitate IT este însă în stadiu incipient în România, iar din acest motiv, ritmul de creştere se va menţine şi anul viitor.
„Investiţiile în certificarea utilizatorilor soluţiilor de securitate IT, networking şi wireless aparţin în prezent, cu precădere, companiilor mari sau celor din sectorul public. Şi asta pentru că au înţeles că în acest fel pot creşte veniturile, pot scădea costurile operaţionale, pot creşte nivelul de securitate din companie şi nivelul de satisfacţie al angajaţilor”, mai spune Doru Manea.
Training-urile susţinute de experţii NetSafe se adresează inginerilor tehnici, profesioniştilor şi specialiştilor IT şi au o abordare de tipul self-paced (care permit parcurgerea programelor de training în ritmul propriu al cursanţilor), la care se adaugă şi exerciţii practice şi experimentare.
Programele de training sunt deschise atât partenerilor NetSafe, cât şi companiilor şi utilizatorilor finali de soluţii Fortinet, Ruckus şi Brocade. Training-urile le vor permite absolvenţilor să fie recunoscuţi în industrie ca făcând parte dintr-un grup de profesionişti în securitate IT.