- 23 Septembrie 2020
Comunicarea adaptată în echipă - Cheia succesului. Modul în care comunicăm ne determină succesul
Indiferent de modul de lucru ales, contextul în care ne aflăm a adus schimbări în modul de interacțiune al echipelor, fiind adesea nevoie de adaptare rapidă la aceste schimbări. Acest lucru aduce disconfort, stres, chiar și conflicte, culminând cu o lipsă a motivației și chiar scădere a productivității.
Time is money
Timpul fiecăruia dintre noi a rămas însă același. Cu toții avem în fiecare zi aceleași 24 de ore pe care le utilizăm în moduri cu care ne-am obișnuit.
De aceea este important să identificăm care sunt acele puncte în care putem aduce îmbunătățiri, pentru a reduce din impactul perioadei prin care trecem.
Provocare - comunicarea
Unul dintre aceste puncte este comunicarea, care uneori este privită ca o aptitudine ce nu necesită prea multe îmbunătățiri sau al cărui impact este nesemnificativ în buna funcționare a unei echipe.
În realitate lucrurile sunt puțin mai complexe de atât, deoarece fiecare dintre noi suntem unici și avem nevoi unice de comunicare, de motivare, de management. Atunci când acestea nu sunt întrunite ne provoacă stres și intrăm pe un teritoriu care nu este optim pentru a performa.
Soluții
Vestea bună este că aptitudinile de bun comunicator se pot dezvolta și îmbunătăți prin diverse tehnici și instrumente de impact.
Joi, 24 septembrie 2020, ora 19, pe Zoom, te invit la un webinar cadou în care voi vorbi despre cum Process Communication Model este fi o soluție foarte eficientă pentru a aduce echilibru și productivitate în echipa ta, dar și pentru tine, individual. Toate aceste îmbunătățiri te vor ajuta sa iti cresti performanțele și avantajul competitiv în aceasta perioadă.
Mai multe detalii în pagina evenimentului.
Înscrierile se fac aici.
Vrei sa participi la acest webinar pentru că:
- Vei primi informații valoroase despre Process Communication Model, un instrument recunoscut internațional și folosit cu succes de Nasa sau Bill Clinton în activitatea de comunicare și management.
- Vei descoperi cum îți poți transforma radical echipa și performanțele business-ului acordând o atenție sporită modului în care comunici.
- Vei dobandi un avantaj competitiv prin adaptarea comunicării, a stilului de management și de motivare a echipei tale.
- Vei putea gestiona mai ușor și constructiv conflictele din echipa, prin comunicare adaptată
Despre Process Communication Model
Process Communication Model (PCM) este un instrument recunoscut internațional încă din anii 70, ce vorbește despre “tipuri în oameni” oferind informații și instrumente ce ajută în eficientizarea comunicării, gestionarea stresului și a conflictelor, motivare eficientă la nivel individual sau de echipe.
Instrumentul a fost folosit cu succes de către NASA în activitatea de recrutare, încă din anii 80, de mari corporații internaționale, precum și de soții Clinton în campaniile electorale, fiind validat internațional de comunitatea de analiză tranzacțională.