- 15 Septembrie 2020
Concurs: 5 moduri în care 5G schimbă lumea și cum poți și tu să contribui
Finaliștii concursului vor intra în programul de accelerare Orange Fab, unde vor primi susținere în implementarea proiectelor, dar și acces la echipamente, platforme și infrastructuri de comunicații dedicate, precum și în laboratoarele 5G Orange, pentru teste extinse. Deadline-ul de înscriere este 1 noiembrie și poți aplica aici.
Află detalii la finalul articolului.
Lumea conectată, în care mașinile vor fi autonome, autobuzele vor comunica între ele, luminile orașului vor fi smart, iar industria se va baza pe date, nu pe instinct, va fi alimentată de 5G. Cărțile SF devin realitate cu această tehnologie care este deja printre noi și va fi implementată pe scară largă și în România.
Așa cum conexiunile 3G și 4G au avut impact asupra oricărei activități și au devenit normalitate, 5G va duce acest lucru mai departe. Iar noi ne-am gândit ca în acest context să vorbim despre domeniile în care se va simți impactul cel mai puternic.
De ce? Pentru că tehnologia poate fi fascinantă, dar dacă nu putem să o explicăm prin aplicabilitate practică, atunci ea nu-și servește scopul.
Iată, așadar, cinci domenii care vor fi influențate de tehnologia 5G în viitorul apropiat.
Industria automotive și a mobilitățiiTehnologia 5G va influența industria automotive din mai multe puncte de vedere. În primul rând, liniile de producție vor fi automatizate și vor folosi date care pot fi comunicate peste tot în lume. Din acest motiv, angajații vor fi respecializați, iar joburile lor vor deveni mai creative, alături de cele repetitive, care vor fi făcute de roboți.
În plus, odată cu introducerea computerelor performante și inteligenței artificiale în mașini, acestea vor deveni din ce în ce mai autonome. Deja există automobile care să poată să se conducă singure pe anumite porțiuni de drum, dar scopul final al industriei este să interconecteze toate mașinile pentru a face drumurile mai sigure și să reducă numărul de accidente.
De asemenea, automobilele vor putea să comunice mai ușor cu un oraș smart, cu indicatoarele din acesta și traficul va fi optimizat pentru a reduce poluarea și aglomerația.
Industria va fi influențată prin capacitatea de a oferi viteză mobilă ultrarapidă, conectare instantanee și latență scăzută, cu un consum de energie redus. De asemenea, va permite o densitate mare de dispozitive, adică sute de mii de mașini care comunică permanent, pe lângă celelalte dispozitive. În plus, siguranța cibernetică va fi esențială.
SănătateSănătatea a evoluat enorm în ultimii ani prin descoperiri științifice și apariția medicamentelor eficiente, dar în sine modul în care se face comunicarea între pacient și medic nu a suferit mari îmbunătățiri. În plus, sistemul de urgență, oricât de optimizat este astăzi, tot nu poate fi automatizat în totalitate.
Din acest motiv, zona sănătății ar putea câștiga enorm din 5G prin posibilitatea de a interconecta un sistem digital cu toate ambulanțele dintr-un oraș sau țară, prin capacitatea de a ghida ambulanțele pe cea mai bună rută și, inclusiv, să oprească celelalte mașini dacă este o urgență.
În plus, chirurgia robotică este realizată și astăzi, dar pe termen lung va putea fi făcută prin latență scăzută de la distanță. Astfel, nu va fi nevoie ca un specialist să se deplaseze din Marea Britanie în România, ci o va putea face de la distanță. Conform studiilor de piață, telemedicina va avea o rată de creștere de 16,5% anual din 2017 până în 2023.
Conform specialiștilor din domeniu, vor mai exista și alte avantaje ale vitezelor 5G. De exemplu spitalele ar putea comunica foarte rapid între ele prin transmiterea de fișiere uriașe, cum ar fi imaginile unui PET scanner sau de la CT. Acestea vor putea fi în Cloud în câteva milisecunde și posibil studiate de specialiști din întreaga lume.
Nu în ultimul rând, realitatea virtuală și cea augmentată vor putea aduce o nouă dimensiune pentru specialiști, crescând abilitatea doctorilor de a vizualiza și interveni. De asemenea, monitorizarea permanentă pentru pacienții bolnavi ar putea deveni mult mai ușoară prin dispozitive purtabile care să comunice mereu cu spitalele. Conform datelor, 86% din doctorii din Statele Unite sunt de acord că dispozitivele purtabile fac oamenii să fie mai atenți la sănătatea lor.
EnergieConform datelor Orange, rețelele 5G vor consuma de 20 de ori mai puțină energie electrică decât cele 4G. Dar pe lângă acest lucru, industria energiei se va schimba.
Astăzi ne producem curentul electric în mod tradițional, prin termocentrale, hidrocentrale sau centrale nucleare, dar acestea folosesc sisteme de tip Internet of Things arhaice de cele mai multe ori. Cu ajutorul 5G și a startup-urilor care propun soluții de tehnologizare, acestea vor avea mai multe date despre consum, vor putea să-și optimizeze activitatea și să reducem pierderile enorme de pe rețea.
Conform datelor din piață, care analizează industriile ce vor avea de câștigat, energia și utilitățile vor beneficia într-o proporție de 19% de impactul 5G.
Implementările vor fi bazate pe tehnologia Smart Grid, prin care se va analiza consumul, încărcarea unei rețele, va reduce momentele de presiune asupra unei rețele deja existente și va scădea costurile generale ale energiei electrice.
De asemenea, la nivelul caselor individuale vom avea senzori și contoare inteligente care vor adapta consumul atunci când suntem și când nu suntem în casă.
Industria grea și cea de manufacturăAutomatizarea fabricilor va putea fi făcută prin 5G pentru că există o latență scăzută și se pot transmite fluxuri enorme de date, ceea ce va duce la o reducere a nevoii de forță de muncă necalificată.
Fabricile vor putea profita de 5G prin implementări de analiză de date, prin implementarea unor linii robotice 100%, dar și prin realitatea augmentată, care va permite oamenilor să rezolve problemele ce vor apărea la anumite piese sau la anumite componente ale fabricii. Conform datelor din piață, realitatea augmentată va putea reduce timpul de reparație cu 50%.
Orașele viitoruluiOrașele vor combina toate aceste elemente într-un tot unitar care va fi un pol al tehnologiei 5G. De la consumul de energie general, la cel individual, la coordonarea mașinilor, iluminatului public, a traficului, până la zona de securitate și supraveghere.
De asemenea, spitalele se vor schimba și vor fi conectate la rețeaua unitară 5G, iar serviciile pentru bătrâni vor fi de la distanță, cu ajutorul conversațiilor video și a realității augmentate.
În plus, vor apărea tot felul de implementări interesante. În Statele Unite au fost făcute teste pe aeroporturi unde pasagerii orbi au folosit ghidajul intermediat de computer vision pentru a se descurca mai bine. De asemenea, în Japonia au fost testați roboți ospătari care au fost controlați de persoane cu dizabilități.
5G Online Challenge - Înscrie-te cu o idee sau un startupPentru a ajuta la dezvoltarea de proiecte care să se bazeze pe tehnologiile 5G, Orange a lansat concursul 5G Online Challenge, desfășurat în perioada 27 august - 24 noiembrie, unde se pot înscrie startup-uri, spinoff-uri, studenți de la unviersități tehnice sau cercetători. Ei trebuie să aibă un produs sau un concept de produs bazat pe tehnologiile 5G ori Internet of Things.
Concursul are loc în 3 etape, iar deadline-ul de înscriere este pe 1 noiembrie. Orange se uită spre produse de securitate cibernetică, mobilitate, retail, smart city, media, entertainment, educație digitală.
Avantajul competiției e că proiectele câștigătoare vor fi admise în Orange Fab, unde vor primi susținere pentru dezvoltarea proiectelor pilot și distribuirea lor către clienți locali sau internaționali Orange. De asemenea, vor putea începe colaborări pe termen lung cu Orange inclusiv prin implicarea în proiectele de cercetare Horizon 2020 și Horizon Europe.
Pitch-ul final al proiectelor va avea loc pe 24 noiembrie, iar câștigătorii au acces în spațiile de lucru din Hub Pass, în laboratoare 5G Orange de ultimă generație, la echipamente Orange, conectivitate prin rețele de comunicații dedicate Internet of Things și API-uri dezvoltate de Orange în zona de smart city și cybersecurity.
Ce ai putea dezvolta pentru a te înscrie în 5G Online Challenge? Iată câteva exemple:
- Securitate cibernetică pentru sisteme Internet of Things
- Conținut digital, servicii ce consumă foarte multă bandă largă și funcționează on-demand, mixând realitatea augmentată cu realitatea virtuală.
- Jocuri, servicii care ar necesita capabilități de edge-computing
- Servicii financiare
- Servicii medicale de diagnostic la distanță, transfer de imagini în timp real
- Soluții de monitorizare și controlul rețelelor
- Infrastructură hardware și software pentru data-centere performante
- Management de obiecte conectate în număr mare