Coronavirus | Locuri de muncă: numărul posturilor remote a crescut cu 60%

Pentru două luni la rând, cele mai multe căutări pe platforma bestjobs.ro au fost pentru joburi remote sau work from home, cu un volum total de peste 500.000 de căutări și în creștere cu aproximativ 40% față de luna martie a acestui an.

În același timp, și numărul de joburi remote scoase la concurs de angajatori în luna aprilie a crescut cu 60% față de luna anterioară, în timp ce volumul de aplicări la acest tip de anunț a crescut și el considerabil, cu peste 75% față de aceeași perioadă a anului trecut.

Job-ul vedetă al lunii aprilie, care a strâns cele mai multe aplicări (1.362), vine de la platforma de anunțuri Olx.ro care a căutat să recruteze prin BestJobs moderatori anunțuri, cu desfășurarea activității de acasă.

Angajații din transporturi, financiar și inginerie au continuat să fie activi în căutarea unui nou loc de muncă și în luna aprilie, cu un volum total de căutări pentru aceste domenii de aproape 60.000. În același timp, luna trecută, se observă o creștere a interesului pentru un job nou din partea candidaților din industriile retail și call center pe fondul creșterii cu circa 40% a numărului de poziții deschise în aceste domenii, față de aceeași perioadă a anului trecut. 

Enel, Genpact și Unifarm SA au atras cei mai mulți candidați în luna aprilie, cu aproape 8.000 de aplicanți

Și în luna aprilie candidații s-au uitat mai ales la companiile din zona de energie, BPO, farma și tehnologie. Printre companiile care au atras cei mai mulți candidați luna trecută se numără: Enel (3.124 candidați), Genpact (2.316 candidați), Unifarm SA (2.115 candidați), Olx Group (1.637 candidați), Vodafone (1.561 candidați) și Kaufland (1.330 candidați).



Citeste si