- 27 Aprilie 2020
Coronavirus | Cafeneaua Mom o’clock oferă vouchere pentru consumația de după pandemie
Cafeneaua a fost lansată de Andra Sima și Oana Boia în 2019 din dorința de a redefini experiența maternității, pornind de la nevoia de socializare a mamei în primii ani de viață ai copilului, de a o face mai activă, mai diversă și mai socială alături de copii.
Prin campania lansată în această perioadă, doritorii pot cumpăra în avans pachete de produse și servicii pentru a susține Mom o’clock.
Parcursul ascendent al multor business-uri locale și-a schimbat traiectoria aproape peste noapte odată cu instalarea pandemiei, astfel că antreprenorii locali sunt nevoiți să se reinventeze pentru a putea continua. Acesta e și cazul Oanei Boia și Andrei Sima, antreprenoarele din spatele Mom o’clock, care au demarat o campanie de crowdfunding prin intermediul căreia părinții (sau alți doritori) se pot implica activ în susținerea cafenelei, în această perioadă.
Astfel, în cadrul campaniei, se pot achiziționa în avans pachete care oferă sortimente de cafea și gustări din meniul mom o’clock, vouchere cadou cu credite pentru consumație în cafenea, închirierea spațiului pentru organizarea de evenimente private, acces la cursuri după redeschidere sau jocuri și jucării. Toate pachetele beneficiază de discount-uri de până la 25%. Există și opțiunea de donație pentru cei care doresc să ofere un sprijin pur și simplu.
Mai multe detalii despre campania de crowdfunding Mom o’clock sunt disponibile pe https://momoclock.ro/product-category/campanie-stayin-alive/.“Orice business din HORECA întâmpină greutăți mari în acest moment: cu atât mai mult unul recent înființat, așa cum este Mom o’clock. După aproximativ 1 an de funcționare, nu reușisem încă să amortizam investiția inițială, dar aveam toate premisele pentru ca în 2020 să înregistram rezultate financiare excelente. Chiar dacă proiectul este acum în impas, nu este timpul pierdut și nu renunțam. Totuși, suntem conștiente că ne va fi foarte greu, spre imposibil, să ne revenim fară un sprijin, în condițiile în care resursele inițiale au fost alocate amenajării cafenelei și susținerii acesteia în perioadele cu trafic mai redus. De aceea, avem mare nevoie de ajutorul comunității de părinți, pentru a putea duce mai departe misiunea noastră. Orice susținere ne ajută să repunem pe picioare locul de socializare al mamelor și să îl însuflețim, când va veni momentul, cu chicoteli de copii și râsete de mămici”, spune Oana Boia, cofondator Mom o’clock.
În plus, deși este o perioadă plină de provocări, pentru a fi alături de comunitatea formată (aproape 14.000 de followeri pe FB), dar și pentru a rămâne un business relevant, antreprenoarele au mai multe inițiative. Acestea au îmbunătățit platforma online www.momoclock.ro, lucrează pentru a definitiva kit-ul de franciză și oferă gratuit, prin live streaming, cele mai îndrăgite activități care se organizau fizic în cafenea.
“Situația nu e roz, dar noi nu ne pierdem optimismul. Mamele vor avea nevoie de acest loc mai mult ca oricând după perioada de izolare, așa că vrem să ne asigurăm că vom putea supraviețui între timp și că vom dispune de resursele necesare pentru a relua activitatea atunci când va fi cazul. Bineînțeles, între timp, vrem să contribuim pentru ca timpul petrecut acasă să fie cât mai util și totodată relaxant posibil pentru părinții cu copii mici, așa că oferim aceste activități online. Tot la capitolul “adaptare” am regândit și strategia de investiții pe viitor - de exemplu amenajarea terasei care era în plan pentru această vară s-a transformat în proiect DIY pentru eficientizarea costurilor și a riscurilor”, a declarat Andra Sima-Pencea, cofondator Mom o’clock.
Am stat de vorbă cu Oana și Andra în primăvara anului trecut și am aflat detalii despre proiectul Mom o’clock, cafeneaua care le redă părinților viața socială.Mom o’clock este un spațiu amenajat pentru adulți, însă gândit să fie baby friendly: întreaga infrastructură a cafenelei ține cont de nevoile părinților la început de drum, așa încât dispune de facilități nemaiîntâlnite în alte locuri: parcare pentru cărucioare, cameră pentru înfășat și alăptare, zone de joacă integrate în cafenea, o sală de cursuri pentru activități mama și bebe, dar și meniu adaptat nevoilor celor mici.
Investiția inițială pentru deschiderea Mom o’clock s-a ridicat la aproximativ 90.000 de euro pentru un spațiu utilizat de 190 mp. Suma include atât costurile de chirie și personal, cât și pe cele de amenajare la standardele de siguranță adecvate pentru cei mici.
Business-ul a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 113.000 euro generată în 10 luni de funcționare, înregistrând un trend pozitiv și ambiții de creștere de până la 50% pentru 2020. Evenimentele erau sursa principală de venit, cele private genereau 45% din venituri, iar cele de tip cursuri pentru mame, cursuri prenatale, activități mama&bebe, ateliere creative aproximativ 20% din venituri, restul venind din traficul în cafenea și din platforma online www.momoclock.ro.
Contextul actual a încetinit și mai apoi a stopat activitatea cafenelei pe perioada stării de urgență, însă antreprenoarele sunt dispuse să ia acțiunile necesare pentru a eficientiza business-ul în perioada ce va urma și spera într-o revenire cât mai rapidă.