- 6 Mai 2020
Coronavirus: piața locală de videoproiectoare a crescut cu 32% în primul trimestru 2020
În această perioadă, Epson și-a menținut poziția de lider pe piața de videoproiectoare din România cu o cotă de piață de 38% ca număr de unități vândute şi de 37% ca valoare a acestora, în perioada ianuarie – martie 2020.
„Începutul anului 2020 a fost unul bun, cu multe comenzi pentru proiectoarele wide, ultra-wide, ultra-mobile sau interactive, destinate companiilor, instituțiilor sau sectorului educațional. Acest lucru ne arată că toate aceste segmente se află într-un continuu proces de digitalizare, iar soluțiile cele mai căutate sunt acelea versatile, care pot fi folosite în multiple situații. Din ce în ce mai mult interes suscită şi modelele home cinema şi, în ciuda amânării sau a suspendării multor evenimente sportive care erau un catalizator pentru vânzările de videoproiectoare în anii în care acestea aveau loc, clienții îşi petrec timpul liber acasă, cu familia, alegând adesea videoproiectorul ca un mijloc de divertisment ", a declarat Simona Decuseară, National Sales Manager la Epson România și Bulgaria.
Epson a dominat segmentul modelelor cu rezoluții superioare – XGA, WXGA și WUXGA, cu cote de piață cuprinse între 30% şi 78% ca valoare a vânzărilor în Q1 2020. Este vorba despre soluții de proiecție fiabile, care oferă o gamă largă de opțiuni în materie de conectivitate și de portabilitate.
Rezultatele bune pentru Epson au fost obținute și pe segmentul videoproiectoarelor interactive, dedicate companiilor sau mediului educațional, unde cota de piață Epson a fost de 65% ca valoare a vânzărilor înregistrate în perioada menționată. Ecranele cu diagonale mici pot fi o problemă pentru implicarea elevilor la orele de curs.Conform unui studiu recent realizat de Radius Research, 58% dintre studenții dintr-o sală de clasă de dimensiuni medii nu pot citi tot conținutul afișat pe un ecran plat de 70".
Soluțiile de proiecție Epson pot fi adaptate la orice spațiu, având o imagine proiectată cu diagonala de până la 100" pentru soluțiile noastre de predare interactivă și de până la 500" pentru modelele instalabile. Videoproiectoarele Epson oferă imagini Full HD și sunt însoțite de stilourile interactive şi tehnologia tactilă.