Coronavirus | Școala de programare Codecool continuă de la distanță. Cum arată educația online pentru profesiile viitorului

Se tot vorbește că programarea e o meserie de viitor, iar în această perioadă cu atât mai mult aflăm asta. Am vorbit cu Claudia Tamași, Country Manager Codecool, o școală de programare ce promite joburi sigure la finalul experienței de învățare.

În 12 luni cursurile de programare oferite de companie te pregătesc să devii junior full-stack developer, indiferent de studiile și activitatea profesională anterioare.

Codecool este un startup din Ungaria, lansat în urmă cu 5 ani, care și-a propus formarea abilităților de programare și de soft skills.

Trecerea Codecool la lucrul de la distanță

Și Codecool a trecut la studii la distanță rapid, odată cu venirea pandemiei și regulilor de izolare socială. Cel mai greu, conform Claudiei Tamași a fost de manageriat componenta de socializare și intimitate.

„Noi avem o sesiune de prezenţă zilnică online, la ora 09:00 dimineața, în care ne adunăm cu toții și abordăm tot felul de subiecte amuzante, dar tot se mai pierde din intimitate având în vedere că nu suntem faţă în față.  De asemenea, și partea de mentorat este provocatoare, deoarece metoda noastră de predare se bazează mult pe munca în echipă, colaborare și transfer de cunoștințe între echipe. Mentorii noștri sunt foarte aproape de studenți și online, dar se mai pierde din interacțiunea dintre echipele de studenți care, în mod normal, în sălile de clasă Codecool, sunt foarte apropiaţi și colaborativi”, spune Claudia Tamași.

Pe lângă provocări, sunt însă și beneficii în a lucra și a face educație de la distanță.

„Studenții nu mai pierd timpul pe drum între școală și acasă, pot sta confortabil pe canapeaua preferată, pot petrece mai mult timp cu cei dragi și pot trage un pui de somn în caz că obosesc după prânz.  Pe de altă parte, munca de acasă în echipă era singurul element pe care în Codecool nu-l exersam suficient. Chiar dacă la noi se studiază o săptămână de acasă (studiu individual) și una în campus, lucrul în echipă se făcea exclusiv în campus. Acum studenții au șansa să lucreze în echipă și de acasă, deci plus-valoare și experiență pentru viitoarea viață de programator, în care sigur se vor întâlni cu acest scenariu”, spune Claudia Tamași.

Aplicațiile cele mai utile pentru munca de la distanță

„Folosim Slack sau Discord pentru chat și ne-am văzut nevoiți să creăm mai multe grupuri, mai ales pentru mentorii care și-au împărțit echipele. Pentru conferințe am folosit Hangouts și Zoom, dar se pare că primul este cel mai util. Cursanții ne-au spus că ei, la rândul lor, comunică și prin alte canale, lucru ce nu poate decât să ne bucure. Există multe soluții în acest moment și e important ca fiecare să o găsească pe cea care îi satisface cel mai bine nevoile”, a spus Claudia Tamași, Country Manager Codecool.

„Un lucru bun pentru noi este că studenții nu se ‘deloghează’ la ora 3, așa cum se întâmpla atunci când veneau la școală, ci rămân online până la 5-6 seara lucrând și căutând soluții cu mentorii, care sunt mai ocupați decât de obicei”, a mai spus reprezentanta Codecool.

Se mai înscriu studenții la cursuri de programare în pandemie?

Cererea a rămas la același nivel pentru Codecool, chiar dacă activitatea s-a mutat acasă. „Încercăm să comunicăm cât mai activ în piață ideea că programarea este un domeniu al viitorului, chiar și din perspectiva faptului că poate fi profesată de oriunde, cu minimum de condiții (laptop). Realitate care merge la fix cu garanția jobului, pe care noi o oferim absolvenților”, spune Tamași.

Sfaturi pentru antreprenorii care se obișnuiesc cu munca remote

Conform Claudiei Tamași, pentru antreprenorii care nu au mai experimentat munca de acasă, este important să-și păstreze calmul și să se mobilizeze în reorganizarea activității companiei pe care o conduc.

„Când vom ieși din această situație, toată lumea va privi online-ul și lucrul de acasă cu alți ochi. Este încă un proces de transformare de durată, dar cu cât se adoptă mai repede un set de măsuri, cu atât succesul pe termen lung devine o certitudine. Noi spunem de multă vreme că revoluția digitală trebuie să fie una dintre top priorități în companii, indiferent de dimensiunea lor. Chiar dacă acum situația pare dramatică pentru anumite industrii, aceasta poate fi și o mare oportunitate de reinventare, la care nu s-ar fi gandit anterior și care, în același timp, le va aduce mari profituri în viitor”, spune Claudia Tamași.

 

 



Citeste si