Credo Ventures, investitori inițiali în UiPath și Eleven Labs, lansează Credo Stage 5 | 88 de milioane de $ disponibili pentru regiune

Credo Ventures, fond de investiții cu birouri în Praga și Cracovia, anunță lansarea celui de-al cincilea fond, Credo Stage 5, în valoare de 88 de milioane de dolari. Noul vehicul de investiții continuă strategia firmei de a susține startup-uri din Europa Centrală și de Est încă din fazele incipiente, inclusiv fondatori din diaspora activi în piețe precum SUA sau Marea Britanie.

Fondul vine după o perioadă de 15 ani în care Credo Ventures a investit în peste 100 de companii, inclusiv în UiPath și ElevenLabs, două dintre cele mai valoroase companii pornite din regiune.

Fondatorii sunt importanți într-o lume în care poți lansa un produs într-un weekend

„Credem mai mult ca niciodată în fondatori puternici. Într-o lume în care oricine poate lansa un produs bazat pe inteligență artificială într-un weekend, nivelul a ceea ce este cu adevărat puternic s-a mutat către fondatori – profunzimea lor tehnică, capacitatea de a itera mai rapid decât piața și autonomia lor. Fondatorii tehnici serioși, cu ambiții globale, sunt exact cei pe care îi căutăm și credem că acest avantaj este și mai pronunțat astăzi”, a spus Jakub Krikava, partener la Credo Ventures, într-un scurt interviu acordat start-up.ro.

Din al patrulea fond, Credo a învățat că startup-urile din zona de inteligență artificială pot crește rapid, iar experiența a fost una importantă pentru modul în care investește în astfel de fondatori. „Am învățat multe despre cum pot companiile să scaleze rapid în era inteligenței artificiale. Portofoliul performează până acum mult peste așteptări”, a adăugat Jakub.

Pariu pe etapa de pre-seed și pe fondatori tehnici

Credo Stage 5 se concentrează pe investiții de tip pre-seed, cu tichete inițiale între un milion și cinci milioane de dolari.

Fondul vizează un portofoliu de aproximativ 30 de companii și un ritm de investiții de șapte-opt startup-uri pe an.

„Suntem în continuare flexibili în ceea ce privește dimensiunea investițiilor. Intervalul de 1–5 milioane de dolari este doar cel mai frecvent pe care am ales să îl comunicăm. Totuși, având în vedere cerințele tot mai mari de capital, vedem investițiile de 100.000 de dolari ca fiind foarte puțin probabile”, spune Jakub.

Strategia rămâne una orientată către fondatori, nu către sectoare specifice. Echipa caută în special antreprenori cu profil tehnic și ambiții globale, pe care îi susține încă de la prima rundă de finanțare.

Reprezentanții fondului spun că avantajul lor vine din rețelele locale construite în fiecare țară din regiune, dar și din accesul la diaspora tehnologică din hub-uri precum San Francisco sau Londra.

Un istoric cu investiții în companii globale

Credo Ventures a fost printre primii investitori în UiPath, companie listată la Bursa din New York la o evaluare de 35 de miliarde de dolari, și în ElevenLabs, evaluată recent la 11 miliarde de dolari.

Portofoliul include și companii precum Productboard, Resistant AI sau Betterstack, dar și startup-uri care au fost ulterior achiziționate, precum Manta de către IBM sau Around de către Miro.

De-a lungul timpului, fondurile Credo au atras co-investitori precum Sequoia, Andreessen Horowitz, Accel sau Index Ventures. Aproximativ două treimi din capital provine de la investitori instituționali, fără participare publică.

La lansarea celui de-al patrulea fond, Credo menționa interesul pentru fondatori cu experiență în companii Big Tech, care vin cu expertiză în rezolvarea unor probleme complexe. Această abordare este păstrată și în cazul celui de-al cincilea fond.

„Am căutat mereu fondatori care au văzut sau au experimentat excelența, în orice formă. Big Tech rămâne o sursă importantă de talent, dar vedem din ce în ce mai mulți fondatori excepționali care vin din companii precum Palantir, din startup-uri de succes din regiune și din comunitățile din diaspora CEE din SUA și Marea Britanie. Reducerea dimensiunii echipelor din marile companii tech creează, cu siguranță, mai multe oportunități, dar pentru noi contează individul, nu locul din care provine”, a adăugat Jakub Krikava.

Europa Centrală și de Est, o piață încă subfinanțată

Credo Ventures consideră că regiunea Europei Centrale și de Est rămâne una dintre cele mai puțin deservite piețe de capital de risc din Europa, în ciuda unui bazin consistent de talent tehnic.

Cu o populație de aproximativ 170 de milioane de oameni și un PIB de circa 2 trilioane de dolari, regiunea a început să producă tot mai multe companii cu impact global. Totuși, fragmentarea culturală și diferențele între piețe rămân o barieră pentru investitorii internaționali.

Fondul mizează pe faptul că experiența acumulată în ultimii 15 ani și echipa de parteneri — care include atât membri fondatori, cât și o nouă generație de investitori — îi oferă un avantaj competitiv în identificarea și susținerea acestor startup-uri.

Fondul este gestionat de o echipă de șase parteneri, care combină experiența fondatorilor cu o nouă generație de investitori activi în regiune și în diaspora. Din echipă fac parte Maciek Gnutek, unul dintre primii investitori în ElevenLabs, Jakub Krikava, cu experiență în zona de politici publice și rețele extinse în Europa și Marea Britanie, și Max Kolowrat-Krakowsky, cu experiență în investiții internaționale și conexiuni în SUA. Lor li se alătură Matej Micek, cu background tehnic și focus pe infrastructură, AI și devtools, precum și partenerii fondatori Ondrej Bartos și Jan Habermann, care au lansat Credo Ventures în 2010 și au contribuit la unele dintre cele mai importante investiții ale fondului, inclusiv UiPath și Productboard.



Citeste si