Cu Honor 90 la Summer Well 2023

Cei de la Honor te provoacă să #shareyourvibe cu noul lor telefon Honor 90 pe care l-au lansat la Paris în urmă cu puțin timp. Review-ul pentru acesta este deja publicat, iar aici o să intrăm mai mult în detalii despre performanța camerelor.

 Și ce subiect putea fi mai potrivit pentru #shareyourvibe decât un festival precum Summer Well. Hai să mergem.

Ecranul este un mare punct forte pe care l-am indicat și în review. Este display mare de 6,7 inci cu margini ușor curbate și cu rezoluție FHD+, ce acoperă 100% din gamutul de culoare DCI-P3 și are o rată de refresh de 120 Hz. Este un AMOLED ce afișează culori aprinse și e și luminos cu un maxim de 1600 de niți pentru conținut HDR. Asta înseamnă că e și foarte bun pentru genul asta de activități în aer liber și lumină puternică.

Însă aici ne concentrăm pe camerele foto, ce pot ele să facă, dar și despre software care leagă toată experiența.

Telefonul are o cameră principală de 200 MP și una ultrawide de 12 MP. Apoi mai există o cameră de profunzime de 2 MP și cea de selfie este de 50 MP. Camera principală are 200 MP și poți realiza fotografii high resolution cu foarte multe detalii, de 50 MP sau de 12 MP și cu ajutorul tehnologiei de pixel binning avem poze mai luminoase pe timp de noapte. Însă și senzorul este unul destul de mare din punct de vedere fizic cu o mărime de 1/1,4 inci. Telefonul este rapid, face poze bune cu o coloristică contrastantă, dar naturală și cu un HDR bun.

De asemenea, camera de 200 MP mai este utilă într-un scenariu. Poți să faci crop în imagine fără să pierzi detalii. Asta poate fi util la un concert când vrei o poză mai de aproape cu artistul pe scenă. Mai ales aici deoarece nu avem cameră telefoto. În mod normal poți face poze cu zoom digital direct din aplicația de cameră, iar dacă nu exagerezi cu zoomul atunci imaginile ies bine în timpul zilei

Camera ultrawide este bună pentru peisaje, fotografii urbane și are și funcție de macro, având o distanță minimă de focalizare de 2,5 cm. Surprinzi ușor întreaga mulțime din fața scenei, cozile la mâncare sau lacul liniștit.

Honor a echipat acest telefon cu o cameră de selfie de 50 MP cu un unghi mare de captare de 100 de grade.Aici ai două beneficii - selfie-uri foarte detaliate și selfie-uri în care poți încăpea toți prietenii tăi într-o singură poză. Nu trebuie să vă mai înghesuiți ca să apăreți toți în poză. Un astfel de eveniment este pentru o astfel de cameră când dorești să distribui imaginile pe social media ca toată lumea să le vadă. Selfie-urile ies foarte bine pe timpul zilei și imaginile au foarte multe detalii. Mie mi-a plăcut foarte mult și modul portret pe selfie.

Pe video, Honor 90 filmează până la rezoluție 4K la 30 FPS și clipurile sunt detaliate, cu culori naturale și un balans de alb bun. Din păcate, camera principală nu este stabilizată optic, însă pentru filmări line, fără mișcări bruște sau sacadate, nu ar trebui să fie o problemă.

Are și moduri de filmare portret și beauty, dar doar la rezoluție FHD. Există și o funcție de AI care-ți recomandă modul portret de filmare atunci când detectează fețele, dar care crește și saturația culorilor și claritatea. 

De asemenea, telefonul are capabilități AI și o tehnologie de anulare a zgomotului de fundal pentru filmări și astfel crește claritatea vocii atunci când vorbești într-un mediu zgomotos precum o stradă, dar umblă și la felul în care arată culorile, expunerea.

Honor 90 are funcții precum Story, adică un șablon cu tranziții, stickere și efecte. Clipuri pe care le poți face în timp real, alegi melodia și apoi îi dai drumul pe social media. De asemenea, AI-ul are și funcții AI pentru post procesare. Așa că dacă nu vrei să editezi un video poți să lași AI-ul să facă asta pentru tine cu Instant Movie sau cu Story Mode. Are și un mod de filmare multi-video prin care telefonul captează imagini și cu camera frontală și cu cea de pe spate și poți face un colaj sau un mix.

Acesta a fost vibe-ul nostru de la Summer Well și sper că v-am arătat cam tot ce poate face acest telefon Dacă vreți să-l cumpărați acum este și mai ieftin decât la lansare la cam 2500 de lei.



Citeste si