Cum a schimbat un robot arta contemporană

În cei trei ani de viață, un braț robotic numit ”Can't Help Myself”, un Sisif contemporan, a creat discuții importante despre legătura dintre om și tehnologie și capacitatea noastră de a umaniza obiecte fără suflet.

Vorbim des despre cum tehnologia este un lucru înfricoșător pentru artiști și despre cum aceștia speră la un viitor care o să încurajeze automatizarea sarcinilor dificile din industrie, nu înlocuirea lor definitivă. Fie că X antrenează modele AI pe postările lor (despre cum afectează asta artiștii, aici), fie că arta generată cu AI devine din ce în ce mai greu de separat de cele create de om, timpurile se schimbă, la fel ca relația noastră cu tehnologia. 

Sun Yuan și Peng Yu au explorează tema asta încă din 2016 cu instalația intitulată ”Can't Help Myself”, un robot cu o misiune simplă, fără sfârșit. 

De la fabricare de mașini la instalație în muzeu

Instalația a început ca un braț robotic folosit în fabrici pentru industrii precum fabricarea de mașini, ulterior modificat pentru a avea o lopată personalizată atașată în față. Instalația pare izolată de restul celorlalte lucrări, programată să măture în cerc pentru a curăța podeaua de o substanță similară în textură cu sângele.

De fiecare dată când se apropie de un cerc perfect, deci de terminarea misiunii pentru care a fost programat, brațul se oprește și începe să danseze, ceea ce rezultă în lichidul proaspăt curățat care se împrăștie din nou pe podea. Robotul reia acțiunea de a se învârti în cerc și a-și sărbători sarcina aproape terminată de fiecare dată, la nesfârșit. 

Can't Help Myself - ce discuții a pornit lucrarea

Lucrarea a stârnit conversații în online și a devenit rapid o lucrare menționată adesea pentru a introduce conceptul de instalație/artă contemporană unui public mai larg.

Cu toate că este un robot, oamenii au început să simtă simpatie și milă de instalația care a devenit murdară și ruginită în timpul celor trei ani de ”viață”. Din 2019, de când robotul a avut parte de decesul său artificial și a fost oprit, filmări cu acesta au devenit virale pe TikTok, cu peste 1.8 milioane de vizualizări, unde oamenii au simțit o conexiune cu mașinăria. Multe comentarii umanizează și se referă la robot cu părere de rău și cu un aer de înțelegere la dificultățile cu care se confruntă.

”El pare obosit și fără motivație” sau ”Vreau să-l opresc și să-l las să se odihnească.” sunt câteva dintre sentimentele împărtășite de oamenii din online. 

Indiferent de emoțiile răscolite în noi de o astfel de lucrare sau de capacitatea fiecăruia de a vedea ceva viu într-un obiect fără suflet, instalația ne arată că tehnologia, folosită în contextele potrivite și cu respect față de industria artei, poate deveni nu numai un ajutor, ci și o modalitate efectivă de a comunica cu publicul o emoție care nu este făcută artificial. 



Citeste si