Alexandra Rusu
În 2023, într-un chestionar despre starea globală a jucătorilor de jocuri video, s-a ajuns la concluzia că peste 45% dintre participanți au fost femei. Pe de altă parte, deși aproape jumătate din consumatorii de jocuri video sunt femei, în același an, în industria de jocuri video din UE, doar 24,4% din forța de muncă a fost formată din femei.
Așadar, după cum am discutat și în aceste articole (atât din punct de vedere istoric, cât și din experiențele persoanelor care lucrează direct cu industria și comunitățile de gaming), există o lipsă de reprezentare în procesul de dezvoltare a aproape jumătate din publicul care consumă acest tip de entertainment.
De ce există această discrepanță, la ce stereotipuri duce și de ce este nevoie de comunități de femei, pentru femei în această industrie?
Asta aflăm de la Women in Games România, o asociație care a pornit de la discuția mai multor femei din industrie despre lipsa de sprijin și de modele când se aflau la început de drum și dorința de a oferi altor femei o comunitate pe care ele nu au avut-o.
„Cu alte câteva colege din studiouri diferite am început să vorbim despre ce lipsește, despre cum ar fi fost să avem acces la sprijin și modele când am început. Din acele discuții s-a format nucleul comunității și apoi asociația. A fost un pas firesc, făcut din interiorul industriei, nu din afara ei,” ne spune Cristina Neamțu, fondatoarea Women in Games România.
Cum faci loc femeilor în industria de gaming
„La început am vrut să facem loc femeilor în gaming, să arătăm că și ele aparțin acestui domeniu. Azi lucrăm la ceva mai profund: educație non-formală pentru femei și tineri, lucruri pe care nu le învață la școală, dialoguri incomode, proiecte de construit mentalitate.”
Cristina ne spune că reacțiile către asociație au fost diverse și că a observat precauție. Ea crede că suferim de pe urma exceselor extremiste și că, de multe ori, bărbații nu înțeleg de ce este nevoie de o asociație a femeilor într-o industrie „profund masculizată.”
Asociația oferă femeilor sprijin practic, precum mentorate, ateliere despre cum se intră și se crește în industrie, discuții despre leadership, comunicare și sănătate emoțională, cât și șansa de a conecta femeile cu profesioniști din studiouri, cu recrutori, cu oameni care pot oferi oportunități.
„Totul pornește din ideea că o carieră sustenabilă se construiește cu echilibru, nu cu epuizare. Suntem ambasadoarele muncii cu rost, nu cu burnout.”
Printre cele mai apreciate inițiative ale asociației se numără seria GoodInside, care a creat o punte între generații, între femei care abia intră în domeniu și cele care conduc echipe, între specialiști/experți în leadership, wellbeing, strategie și femei de toate vârstele din industrie.
„Multe participante ne-au spus că după acele întâlniri au avut curajul să aplice la roluri noi sau să ceară mai mult în propriul loc de muncă. Impactul s-a văzut în încredere, în deschiderea companiilor și în felul în care se vorbește azi despre diversitate.”
Stereotipuri de gen: adevăratele bariere pentru femei și bărbați
Când vine vorba de barierele de care se lovesc femeile care vor să intre în industrie, Mădălina Murărescu, Community Builder pentru Women in Games România și Narrative Designer, ne spune că „stereotipurile de gen” nu au precizia necesară pentru a arăta aceste bariere cu adevărat.
„Dacă vrei să pornești de la prima barieră, ai nevoie să mergi mult înapoi în timp, la felul în care fetele sunt crescute diferit față de băieți. Câteodată societatea are așteptări gendered (n.r. bazate pe gen) de la copiii de 4-5 ani, când nici după voce n-ai ști că sunt diferențe între o fetiță și un băiețel.”
„Fiecare vine cu o experiență diferită, cu o barieră pe care și-o pune singur, sau (mai rău) pe care le-o dictează altora, pentru că așa au învățat că „trebuie” făcute lucrurile. Acest trebuie le încurcă și pe femei, îi încurcă și pe bărbați. Pune presiune pe ambele genuri, doar că în moduri diferite.”
După stereotip, ne explică Mădălina, femeile și bărbații sunt puși sub presiunea reală de a nu face ce îi interesează cu adevărat într-un spațiu profesional din cauza acestor presiuni. Cuvântul „trebuie” vine cu niște reguli pe care nimeni nu le-a mai actualizat de pe vremea când munca de birou și gaming-ul nu existau. Ea ne încurajează să încercăm activ să nu cădem în plasa lui „trebuie”, care să ne definească pe noi de acum în raport cu o societate care se folosea de aceste reguli acum multe generații.
De aici, Mădălina ne spune că stereotipurile de gen afectează accesul femeilor la roluri tehnice sau de leadership din două direcții: exterior (alți oameni care întreabă „ce caută EA aici?”) și interior (când tu însăți te întrebi „ce caut EU aici?”).
„În cultură, tot ce consumăm este pentru raionul de femei, ori pentru raionul de bărbați. Dacă societatea creează raioane diferite pentru cultură adresată femeilor ORI bărbaților, unde se mai întâlnesc cele două genuri? Părinții și bunicii noștri își făceau concesii în legătură cu ce film să vadă la un date: unul de băieți (neapărat agresiv), ori unul de fete (neapărat siropos). Ai văzut că lucrul ăsta s-a schimbat demult? Cultura a devenit unisex, ne uităm la același serial cu prietenii de ambele genuri, fără să ne plictisim sau să ne dăm ochii peste cap.”
Trecutul rămâne prezent cu aceste reguli prefabricate, care ne intră pe sub piele fără să ne dăm seama, dar pe care am început să le conștientizăm și pe care putem să le schimbăm.
„Așa ajung mulți oameni să curgă ca apa, pe făgașul care li s-a făcut. Dacă făgașul femeilor nu duce la roluri tehnice sau de leadership, dacă nu duce la filme de acțiune, dacă nu duce la schimbat roata de la mașină și priza în dormitor, asta e, nu? Ei, apa e totuși făcută să erodeze, să facă făgașe noi. Multe femei, mulți bărbați, exact asta fac. Își dau ochii peste cap la ce le-au spus părinții și reclamele, și-și croiesc drumul lor.”
Iar pentru femeile care încă se simt reticente, care vor să intre în industrie dar nu știu cum, Mădălina le spune că există aliați invizibili, care nu flutură vreun steag, dar care acționează atunci când e nevoie de ei. Dacă ți-e teamă, înseamnă că nu i-ai observat încă, ori că nu le-a dat nimeni șansa să vorbească, pentru că ei rareori vorbesc neîntrebați.
„Văzute de la distanță, barierele care credem noi că sunt acolo sunt de hârtie. Cu cât te apropii de ele mai mult, cu atât îți dai seama că sunt mai permeabile, că poți să le sari, să le ocolești, să le spargi.”
