Cum arată jobul ideal pentru generația millennials?

”Millennials”, adică tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 și 34 de ani, pun accent pe beneficiile ce țin de creșterea și dezvoltării umane când vine vorba despre alegerea jobului ideal. Însă nu renunță nici la beneficiile materiale, acestea fiind printre principalele lucruri pe care le au în vedere în momentul angajării.

Astfel, potrivit unui studiu realizat de Exact Cercetare și Consultanță și WaveTreeZero pe 200 de respondenți, salariul dacă este condiderat important de către 40% dintre tineri, următoarele beneficii pe care le caută sunt în jurul păstrării echilibrului în viață și a mediului de lucru bun: caută îmbinarea dezvoltării profesionale cu cea personală la un un job (33%), un echilibru între viața profesională și carieră (31%), un mediu de lucru plăcut (28%), și dinamic (22%), o relație bună cu colegii fiind, în același timp, importantă (18%).

“Așadar, locul de muncă ideal pentru tinerii români reprezintă un loc de învățare în care simt că se pot dezvolta fără să le fie afectat timpul liber, un loc ce le permite să delimiteze viața personală de muncă, un mediu plăcut, dinamic unde au o relaționare bună cu colegii. Dinamic înseamnă inclusiv faptul că nu trebuie să se mai simtă fortați să fie legați de un birou ca spațiu fizic și de un timing <de stat la birou>. Generația aceasta lucrează în medie mai multe ore pe zi decât generația de peste 35 de ani, făcându-și jobul și în afara biroului, după program, cu ajutorul tehnologiei care îi facilitează această mobilitate”, declară Lacramioara Loghin, managing director Exact.

Cum se raportează la jobul actual

Când se raportează la locul de muncă actual, tinerii consideră că se implică în ceea ce fac, contribuie la bunul mers al companiei, departamentului în care lucrează, însă simt că nu sunt apreciați suficient de șefi, nu li se oferă suficient feedback. Deși pozează în rolul de salvatori la locul de muncă, în realitate se victimizează (adoptă o atitudine de genul: “eu fac multe lucruri însă nu sunt văzut”), având nevoie permanentă de feedback, confirmare că munca le este apreciată.

“Reprezintă generația care are nevoie de comunicare permanentă cu șefii, care caută soluții apelând la short-cut-uri iar, de cele mai multe ori, aceste soluții rapide sunt căutate la colegii seniori, cu mai multă experiență și care trebuie să aibă disponibilitatea de a le oferi sfaturi. A apărut în resurse umane chiar conceptul de <colțul consultantului> unde angajații tineri doresc să aibă discuții cu seniorii din companie”, spune Monica Sociu, managing director WaveTreeZero.

Își încurajează companiile angajații?

Raportându-se la companiile din România, generația millennials evaluează mai degrabă pozitiv interesul pe care acestea îl manifestă pentru dezvoltarea profesională a angajaților: tinerii consideră că li se oferă sprijin pentru îmbunătățirea abilităților de ocupare a unei funcții de conducere în compania în care lucrează (32% de acord versus 23% dezacord), că angajații tineri sunt încurajați activ să se dezvolte pentru a ocupa funcții de conducere (33% de acord versus 19% dezacord).

Și totuși, referitor la companiile din România, tinerii între 15-34 de ani consideră că acestea sunt concentrate exclusiv pe agenda proprie și nu se gândesc la binele societății (46% de acord versus 14% dezacord) și de asemenea, că nu au niciun scop în afara aceluia de a face bani (56 % de acord versus 10% dezacord).

Chiar dacă sunt companii care se gândesc și la aducerea unor beneficii comunității în care activează (23% acord versus 18% dezacord), acest comportament nu este încă în concordanță cu așteptările lor de a vedea companii private, branduri implicate în acțiuni sociale, care să contribuie la ameliorarea anumitor probleme sociale ale comunității în care activează.

Factori pentru succesul unei companii

În plus, cei din generația Y consideră că succesul unei companii depinde, în egală măsură, de satisfacția angajaților și de calitatea produselor și serviciilor oferite. Astfel, dacă pentru românii cu vârsta între 15 și 60 de ani, calitatea produselor și serviciilor influențează cel mai mult succesul unei companii (peste o treime punând pe primul loc acest criteriu), pentru generația tânără, 15-34 de ani, satisfacția printre angajați are o importanță la fel de mare: 28% consideră acesta un influențator important al succesului unei companii, urmat de calitatea/fiabilitatea produselor și serviciilor, cu 27%.

Tot în rândul tinerilor crește importanța grijei și a focusului pe client, 14% considerând serviciile de client service importante pentru bunul mers al companiei. Așadar, se pune din ce în ce mai mult accentul în cazul milenarilor (15-34 de ani) pe grija pentru relațiile umane într-un business: fie că este vorba de personalul angajat, sau de relațiile cu clienții companiei.



Citeste si