- 23 Iulie 2017
Cum îți dai seama dacă ai un șef prost
Un management prost nu înseamnă doar șanse mai mici de succes pentru o companie, ci și o satisfacție mult mai mică a angajaților. Dacă ești nemulțumit de șeful tău, dar nu știi dacă este el de vină sau dacă ești tu prea sensibil, un studiu recent te-ar putea lămuri.
Cei de la Bamboo HR au efectuat un sondaj folosind 1.000 de angajați americani, de vârste diferite. Cu toate că studiul a fost făcut în SUA, noi credem că rezultatele lui se aplică foarte bine oriunde în lume.
Astfel, din el aflăm că cel mai rău lucru pe care îl poate face un șef este să-și asume meritele pentru munca angajaților. 57% din angajații cu vârste în 18 și 29 de ani sunt de acord cu acest aspect, iar procentul crește simțitor și treptat odată cu vârsta celor chestionați. Mai exact, 77% din angajații de 60+ ani consideră că acest tip de comportament este de-a dreptul inaceptabil.
Alte comportamente dăunătoare includ suprasolicitarea angajaților, dar și lipsa de încredere în ei.
Un șef prost poate fi motivul principal pentru care un angajat își schimbă locul de muncă. 44% dintre respondenți au făcut asta, iar comportamentul nepotrivit al șefului, stilul de management, atitudinea proastă și temperamentul agresiv au fost principalele motive pentru că au renunțat la job.
Cu toate astea, un șef nu trebuie sa fie prea prietenos cu angajații. 64% dintre participanții la studiu au declarat că este perfect acceptabil ca șeful să nu le accepte cererile de prietenie de pe rețelele sociale, iar la 54% li se pare normal ca șefii să nu petreacă timp cu angajații în afara biroului.
Mai multe cifre interesante legate de comportamentele dăunătoare ale șefului sunt disponibile în infograficul de mai jos, realizat tot de către cei de la Bamboo HR.
Bamboo HR - Comportamente proaste ale șefilor by Octavian Palade on Scribd