Cum pleacă românul în vacanță și care sunt destinațiile populare

Înainte ca românii să plece în vacanță aceștia caută informații despre destintațiile turistice pe motoarele de căutare. Ce caută românul pe Google și care sunt cele mai populare destinații.

Un an și jumătate de date relevă că turistul român încă este interesat de țările clasice pentru sezonul estival: Grecia, Turcia și Bulgaria.

iAgency, companie specializată în servicii de optimizare SEO și marketing online, arată că cel mai căutat termen de către turiștii români este „vacanțe + [anul]”.

Astfel, în perioada ianuarie 2018 – iulie 2018 au fost 122.400 de căutări pentru „vacanțe 2018”. În aceeași perioadă din 2019, 117.800 de căutări pentru „vacanțe 2019” - o scădere de aproximativ 4%.

Cele mai populare destinații pentru români în sezonul estival
  • Turcia cu cele mai căutate destinații: Antalya și Kusadasi
  • Grecia cu cele mai căutate destinații: Thassos, Lefkada și Halkidiki
  • Bulgaria cu cea mai căutată destinație: Nisipurile de Aur

O destinație care a crescut în preferințele românilor este Egiptul, căutările pe Google au crescut cu 45,5% în 2019 față de 2018.

Numărul de căutări online pentru destinațiile clasice a scăzut în 2019 față de 2018 cu un procent cuprins între 15% și 20%, însă au crescut pe destinații mai noi. Aceste cifre arată că românii încep să-și diversifice vacanțele, aleg destinații noi și sunt mai informați în materie de turism.

Totodată, spre deosebire de expresii generale ca „vacanțe 2019” care înregistrează cel mai mare interes la început de an, pe căutări mai precise care includ și locația, cele mai bune luni sunt iunie și iulie. Acest fapt relevă și că sunt mulți români care încă își planifică vacanța în ultimul moment.

Nu în ultimul rând, în cazul destinațiilor exotice. Interesul românilor a crescut în 2019 cu cel puțin 7,1%. Raportarea e făcută la expresia generală de căutare: „vacanțe exotice”. Cel mai ridicat nivel de interes a fost în ianuarie.



Citeste si