Cum primești recompense dacă te joci. Pune calculatorul la minat

Razer a anunțat o nouă serie de aplicații și modificări la serviciile deja existente, concepute pentru a accelera și pentru a îmbunătăți modul în care jucătorii pot obține recompense pentru activitatea lor preferată: gamingul.

Elementul central al schimbărilor aduse este un nou sistem de credit virtual, a cărui componentă de răsplată se bazează pe Razer Gold și Razer Silver. Pe lângă denumirea nouă, noul sistem are o înfățișare nouă și oferă o experiență îmbunătățită, Razer Gold și Razer Silver asigurând valoare adăugată celor care cumpără jocuri și răsplătindu-le loialitatea cu produse Razer și cu premii digitale 

Pentru a crește viteza cu care jucătorii pot dobândi Razer Silver, Razer readuce popularul program Paid to Play (Plătit să joci) în cadrul aplicației Razer Cortex, disponibil pe PC și pe dispozitivele mobile. Paid to Play le permite utilizatorilor să acumuleze Razer Silver pur și simplu jucând. 

Razer Cortex este disponibil de acum pe toate dispozitivele mobile inteligente, jucătorii putând să dubleze viteza cu care câștigă Razer Silver, prin folosirea aplicației atât pe PC, cât și prin utilizarea dispozitivul mobil.

Razer a lansat și o nouă aplicație de desktop, denumită Razer SoftMiner, care pune la treabă puterea GPU nefolosită din sistemele de gaming ale participanților pentru a rezolva în fundal ecuații complexe bazate pe tehnologia ”blockchain”. Utilizatorii sunt răsplătiți cu Razer Silver în funcție de durata rulării aplicației SoftMiner și de puterea de procesare a PC-urilor deținute. 

Razer Gold și Razer Silver – O nouă denumire, beneficii extinse

Lansat în premieră în 2017, Razer zGold și Razer zSilver au evoluat într-una din cele mai importante monede virtuale din lume, parte a unuia dintre cele mai mari platforme de recompensare, cu peste 5 de milioane de utilizatori înregistrați. 

Pentru a simplifica și mai mult plățile virtuale și experiența de recompense oferită gamerilor, Razer zGold și zGold-MOLPoints sunt unite într-un singur beneficiu denumit Razer Gold. În mod similar,  programul de recompense bazate pe loialitate asociată cu tranzacțiile Razer Gold este reinventat sub denumirea de Razer Silver. 

În prezent, Razer Gold este acceptat în peste 2.500 de jocuri și magazine digitale. De exemplu, atât Razer Game Store, cât și GamersGate acceptă Razer Gold ca metodă de plată. Razer Gold poate fi folosit și pentru tranzacții în cadrul celor mai populare jocuri de pe PC sau jocuri pentru dispozitivele mobile precum PUBG MOBILE, Black Desert Online, Bigo Live și Mobile Legends: Bang Bang. Peste 1 milion de puncte de tranzacții online și offline îi așteaptă pe cei dornici să achiziționeze Razer Gold.

Cel mai nou update aduce un Razer Gold reconceput pentru a fi mai simplu de înțeles și de folosit, dar și pentru a oferi mai multă valoare adăugată pentru fiecare dolar cheltuit.   

  • Reîncărcări simplificate: Un dolar din moneda națională a jucătorului este acum echivalentul unei monede Razer Gold. Astfel, utilizatorii își pot alimenta contul, pot achiziționa jocuri și bonusuri în jocuri folosind cea mai populară monedă virtuală pentru gameri.
  • Mai multă valoare adăugată: Când jucătorii achiziționează credite în anumite jocuri folosind Razer Gold, ei beneficiază de rate de conversie preferențiale, care oferă mai multă valoare pentru fondurile cheltuite. De exemplu, cheltuirea a 0.99 dolari în PUBG MOBILE prin Google Play le aduce jucătorilor numai 60 Unknown Cash. Pe de altă parte, cheltuirea a 0.99 dolari folosind Razer Gold le aduce jucătorilor 74 Unknown Cash, o valoare crescută cu 23%.
  • Răsplată exclusivă: Pe lângă valoare adăugată, jucătorii vor primi și diferite bonusuri sub formă de obiecte in-game pentru folosirea Razer Gold. Campaniile din trecut și aflate în desfășurare includ o parașută decorată în stilul disponibil exclusiv pentru cei care folosesc Razer Gold în cadrul PUBG MOBILE, și o decorație exclusivă, Razer Hex, în cadrul War Thunder. 

Jucătorii vor fi răsplătiți cu Razer Silver pentru fiecare monedă Razer Gold cheltuită. Cu cât mai mult Gold folosește un utilizator, cu atât mai mult Silver primește ca răsplată. Razer Silver este o monedă virtuală de răsplată care poate fi transformată printre altele în produse iubite de gameri sau în cupoane cadou. Razer extinde în mod constant catalogul de beneficii ce pot fi obținute prin Razer Silver, jucătorii putând să se aștepte la și mai multe recompense în viitorul apropiat.

Pentru a beneficia de schimbările aduse de Razer Gold și Silver, jucătorii trebuie pur și simplu să se conecteze la contul lor de zVault și să urmeze instrucțiunile asociate portofelului lor virtual, sau, dacă nu au încă un astfel de cont, să-și creeze unul în mod gratuit. 

Ca rezultat al acestor acțiuni, utilizatorii vor fi răsplătiți instant cu 500 de Razer Silver. Cei care-și completează profilul Razer ID vor fi răsplătiți cu încă 500 de Razer Silver. Gamerii pot acumula și mai mult Razer Silver prin cheltuirea de Razer Gold și prin participarea la tombole, fiecare dintre acestea oferind șansa de a câștiga până la 50.000 de Razer Silver.

Pentru mai multe detalii vizitați gold.razer.com și silver.razer.com. 

PC-ul inactiv pus la muncă în folosul utilizatorului

Jucătorii dispun de unele dintre cele mai performate PC-uri din lume, care adesea sunt lăsate inactive când posesorii lor sunt implicați în alte activități. Razer a lansat o nouă aplicație pentru a pune aceste mașinării inactive la treabă, prin rezolvarea în fundal a ecuații de tip ”blockchain” în schimbul Razer Silver. 

Având la bază motorul de calcul dezvoltat de GammaNow, noua aplicație Razer SoftMiner este cea mai nouă adăugire în arsenalul software al Razer. Odată instalat și lansat, aplicația SoftMiner va rula în fundal pentru a rezolva puzzle-uri ”blockchain” utilizând puterea GPU nefolosită de alte aplicații. 

Ca rezultat, utilizatorii sunt răsplătiți cu Razer Silver în funcție de timpul în care aplicația SoftMiner a fost activă, dar și de puterea de calcul a PC-urilor deținute.

Razer SoftMiner se află pentru moment în stadiul beta și poate susține până la 5.000 de utilizatori pe săptămână. Aplicația poate fi descărcată și instalată prin Razer Central, împreună cu Razer Synapse și Razer Cortex. Pentru mai multe detalii despre aplicația SoftMiner vizitați razer.com/softminer



Citeste si