- 14 Octombrie 2020
Cum s-a desfășurat programul educațional ”Seeds for the Future Sky”
La ceremonia de absolvire online, Angela Moraru, Corporate PR Manager și Veronica Cristea-Nanu, HR Manager la Huawei România le-au vorbit celor 12 absolvenți despre importanța participării la Seeds for the Future. Redăm, mai jos, cele două intervenții:
Angela Moraru, Corporate PR Manager: „Seeds for the Future este unul dintre programele de care suntem foarte mândri. Știm că noua generație nu se mulțumește cu puțin, că tinerii care participă la acest program nu își doresc doar un job bun și o viață bună, ci își doresc să schimbe lumea. Mai mult, s-ar putea să nu fie vorba doar despre o dorință, ci despre o necesitate, pentru că lucrurile se mișcă mai rapid ca niciodată, iar ei sunt cei care vor face parte din schimbare și vor inova mai mult decât oricine până acum. Prin investițiile pe care le face în educație, Huawei susține și ghidează acești tineri în drumul lor către performanță și inovație.”
Veronica Cristea-Nanu, HR Manager: „Seeds for the Future este un program prin care descoperim și sprijinim talente în domeniul ITC, în urma căruia, în anii trecuți, peste 60 de absolvenți s-au alăturat Huawei România. Anul acesta, din cauza măsurilor de prevenire și protecție, programul a fost diferit față de ce am experimentat până acum, însă ne-am adaptat situației și am comunicat eficient. Studenții au dat dovadă de implicare, adaptibilitate și agilitate, utile în primii ani de carieră, în orice zonă ITC ar urma să profeseze.”
Studenții au fost plăcut impresionați de experiența participării la Seeds for the Future. Mai jos, redăm câteva dintre impresiile absolvenților din acest an:
Dana Bucșaru: „Am descoperit o companie mare, care are niște obiective bine stabilite și care joacă un rol important în dezvoltarea tehnologiei la nivel mondial. Colectivul este plăcut, primitor și gata sa te ajute oricând întâmpini o problemă. Despre sarcinile care mi-au fost alocate pot spune doar că mi-au pus abilitatea de multitasking la încercare, cât și modul de organizare a timpului. Astfel, am ajuns să realizez cât de importante sunt aceste calități atât în domeniul profesional, cât și în cel personal. Mi-a plăcut să fac parte din acest program, mai ales pentru că am avut activități diferite în fiecare zi. Chiar dacă totul s-a desfășurat online, cursurile au fost interactive și atractive. În mod sigur mi-ar plăcea să existe și o colaborare viitoare cu Huawei, deoarece această experiență a fost una plăcută, din care am învățat o mulțime de lucruri.”
Ștefan Cojocaru: „Programul m-a învățat și mi-a creat o perspectivă despre ce înseamnă acest domeniu de activitate, o bază foarte solidă la care pot adăuga cunoștințe viitoare. Timpul petrecut la Huawei mi-a adus experiența unui loc în care mă pot dezvolta personal. Mai mult, am apreciat disponibilitatea colegilor mei de a mă ajuta atunci când aveam nevoie de ajutor.”
Simionescu Radu: „Am văzut cum se lucrează într-o multinațională, cu ce se ocupă fiecare departament și astfel să pot să îmi dau seama mult mai bine ce vreau să fac și ce o să-mi placă să fac mai departe legat de locul de muncă. În plus, am învățat cum se testează fiecare produs și fiecare soft înainte de a fi lansat pe piață pentru toată lumea.”
Ana Maria Chiriță: „Prima zi la Huawei a avut un mare impact asupra mea. Totul era atât de diferit, mediul de lucru, oamenii, limba vorbită, m-au intimidat inițial deoarece știam că pentru a putea să mă adaptez trebuie să ies din zona de confort, dar sunt foarte mulțumită pentru că am ales să trec de această barieră. După primele zile, datorită oamenilor minunați cu care am avut ocazia să interactionez, deja începusem să mă simt ca un adevărat membru al echipei. Am încercat să învăț cât mai multe în cadrul acestui program, iar pasiunea și dedicația colegilor au fost un impuls continuu.”