Cum să îți alegi un laptop de gaming: la ce să fii atent

Acum, mai mult ca oricând, ai mai mult opțiuni la dispoziție dacă vrei să te distrezi și să te relaxezi cu jocurile video. Dar dacă, la fel ca noi, ai ajuns la concluzia că gaming-ul pe PC e superior, și dacă te-ai hotărât la un laptop de gaming, dar nu știi ce să-ți iei îți spunem noi la ce să te uiți.

Nu toate laptopurile de gaming sunt create la fel și trebuie să știi la ce să te uiți în funcțiile de nevoile tale și ce să eviți.

Dacă te uiți la laptopuri de gaming atunci înseamnă că ești interesat de jocurile video, dar și poate pentru că ai nevoie de o placă video puternică pentru procesele complexe de muncă precum editare foto, video, ilustrație sau grafică.

De aceea, în primul rând ar trebui să-ți alegi un laptop de gaming în funcție de ce placă video are și ce nevoi ai în această direcție. Este esențial să alegi un laptop cu o placă video bună (pentru nevoile tale) pentru că mai târziu nu o vei mai putea schimba și vei fi obligat să-ți cumperi un alt laptop. 

Înainte să achiziționezi un asemenea dispozitiv, trebuie să stabilești care sunt elementele cele mai importante pentru tine (performanță, portabilitate, autonomie baterie etc), apoi să-ți setezi un buget și să vezi ce opțiuni ai.

Citește aici recomandările noastre pentru laptopuri bune și de gaming și de productivitate. 

Cum să decizi ce laptop de gaming să-ți cumperi

În continuare, majoritatea jocurilor video sunt dependente de plăcile video și dacă vrei o performanță ridicată atunci ai nevoie de un accelerator grafic performant.

Dacă vrei să te joci cele mai noi jocuri video pe setări grafice ridicate și poate să beneficiezi și de noile tehnologii, precum ray tracing, atunci ar trebui să te uiți la un laptop cu o placă video Nvidia GeForce din seria RTX: 2060, 2070, 2080. De asemenea, Nvidia a lansat o serie RTX Super, produse optimizate care aduc un plus de performanță față de cele anterioare. 

Laptopurile cu astfel de plăci video sunt create pentru a-ți oferi performanță ridicată și vei sta liniștit că vei putea rula jocurile timp de mai mulți ani. Dacă ai un buget nelimitat atunci caută un laptop cu un RTX 2080 (asta te va asigura că vei putea încerca și jocuri VR), altfel un RTX 2060 este o placă ce-ți asigură performanță ridicată, la setări grafice ridicate, fără să-ți golească bugetul. 

De reținut este că există și variantă de tip Max-Q Design. Asta înseamnă că aceste plăci video sunt mai subțiri decât cele tradiționale și le vei găsi, mai degrabă, în laptopurile mai subțiri de 20 mm.

Citește aici despre monitorul de gaming lansat de Nvidia și Asus cu rată de refresh de 360 de Hz. 

Dacă totuși ai un buget mai mic și nu vrei setări maxime sau poate preferi titluri mai prietenoase cu laptopurile precum Dota 2, Fortnite sau Overwatch atunci este suficient să-ți iei un PC cu o placă video din seria GTX. Poți să cauți laptopuri cu plăci video GTX 1660 Ti sau GTX 1650 și vei putea rula jocuri din seria Assassin's Creed, FIFA sau Call of Duty.

Următorul element important într-un calculator este procesorul. Acesta lucrează în tandem cu placa video pentru a-ți oferi performanța de care ai nevoie în jocurile video sau în fluxul de muncă complex. 

Aici iar este important să alegi unul performant deoarece nici acesta nu poate fi schimbat într-un laptop (excepția fiind Alienware Area 51-M) și rămâi cu el pe cap până schimbi laptopul cu totul.

Dacă bugetul îți permite atunci ar fi cazul să te uiți la un procesor Intel Core i7 de cel puțin generația opta (numele procesorului începe cu cifra opt - ex. i7-8750h). În 2020 o să înceapă să apară tot mai multe laptop-uri cu procesoare Intel din generația zece, deci să te uiți după ele. Altfel poți merge pe varianta AMD cu procesoarele Ryzen. 

Dacă vrei ceva mai de mijloc atunci ar trebui să te uiți la un Intel Core i5 sau un Ryzen 5. 

Citește și despre laptopul subțire, dar cu performanțe bune pentru gaming. 

Trifecta pentru un performanță bună în jocuri este asigurată de memoria RAM. Ideal, cu cât ai mai multă memorie, cu atât e mai bine. Totuși, există o limită. Pentru gaming în 2020 ai nevoie de minim 8 GB RAM și este recomandat să ai 16 GB RAM. 

Dacă laptopul pe care vrei să-l achiziționezi are doar 8 GB RAM asigură-te că poți face un upgrade mai târziu. Unele produse au un singur slot de RAM ocupat și pe viitor ai putea să ocupi și celălalt slot cu alți 8 GB RAM. Nu ar trebui să fie complicat să schimbi plăcuțele de memorie pe un laptop.

Trebuie să vorbim și despre stocare și varianta ideală este un produs cu o combinație HDD și SSD deoarece așa ai și spațiu mare de stocare și viteză la un preț rezonabil. SSD-ul ai putea să-l folosești pentru sistemul de operare și pentru programe ca Premiere Pro. Altfel jocurile pot sta instalate și pe HDD deoarece timpul de încărcare al unui joc nu este seminifcativ mai mare pe un SSD vs HDD.

La fel ca și în cazul memoriei RAM, poți schimba un HDD sau un SSD destul de ușor. 

Ce altceva trebuie să știi despre laptopurile de gaming

Dar asta nu este tot, trebuie să iei în considerare și display-ul laptop-ului, conectivitatea, tastatura și ar trebui să te mai uiți și la trackpad, la sunet și baterie.

Display-ul a devenit din ce în ce mai important și are o pondere mai mare în factorul de decizie al cumpărării. Tehnologia a avansat mult în ultimii ani și acum găsești multe panouri IPS, VA sau TN cu rate de reîmprospătare a imaginii ridicate la 120 Hz, 144 Hz sau chiar mai mult. 

Înainte de asta trebuie să te gândești la mărime. Majoritatea laptopurilor de gaming au un ecran cu o diagonală de 15,6 inci sau 17,3 inci, însă mai găsești și unele la 14 inci. Alegi ce crezi că ți se potrivește.

Mai departe, trebuie să decizi ce rezoluție vrei. Majoritatea au o rezoluție Full HD, însă există și opțiuni cu rezoluție 4K. Dacă mergi în direcția de calitate maximă într-un laptop atunci poți merge pe 4K, altfel rămâi pe Full HD. 

În această categorie ai laptop-uri cu panouri rapide, cu rate de refresh de genul 144 Hz ce te vor ajuta în jocuri FPS deoarece vei fi mai rapid și vei putea să vezi inamicul înainte ca el să te vadă pe tine. 

În același timp, te ajută foarte mult dacă acel display este certificat G-SYNC. Aceasta este o tehnologie Nvidia care sincronizează afișajul display-ului cu placa video și astfel se elimină efectele de screen tearing și ghosting și ai o experiență de gaming mai plăcută. De asemenea, dacă vrei să folosești un monitor extern, să te uiți după cele cu certificat G-SYNC.

Nu în ultimul rând, eu îți recomand ecranele mate (anti-glare) deoarece astfel nu o să mai ai probleme cu reflexiile sau cu lumina soarelui. De asemenea, ar fi de evitat ecranele de tip touchscreen deoarece nu te ajută în gaming. 

Un alt factor pe care trebuie să-l consideri este numărul și felul porturilor cu care un astfel de dispozitiv vine echipat. Este important pentru un laptop de gaming să aibă porturi USB 3.0 pentru conectarea unui mouse, unei tastaturi sau a unor căști (ajută și mufa de căști). De asemenea, este util un port USB-C Thunderbolt, un port HDMI sau displayPort și nu ar strica și un port ethernet pentru o conexiune la internet direct pe fir. 

Dacă vrei un laptop de gaming mai mult pentru editare foto/video atunci ar fi bine să aibă încorporat și un cititor de carduri rapid ca să nu mai fii nevoit să cari un adaptor după tine.

Tastatura este foarte importantă la un laptop deoarece este metoda principală prin care vei interacționa cu PC-ul. E important ca tastele să fie de calitate, comode și plăcute la atingere. În plus, recomand alegerea unui laptop cu o tastatură iluminată ca să vezi tastele și în sesiunile nocturne de gaming.

Touchpad-ul este important pentru un dispozitiv de business, însă nu neapărat pentru unul de gaming deoarece un mouse este mai ușor de folosit, mai util și de preferat atunci când te joci sau când editezi video. Atașezi un mouse capabil la laptop și ești gata de acțiune.

Sunetul ar putea fi important dacă obișnuiești să nu folosești căști atunci când te joci, altfel nu este esențial dacă un PC de gaming nu are difuzoare de calitate. 

Laptopurile de gaming au componente performante care au nevoie de energie multă, deci nu vei avea o autonomie bună atunci când alegi un asemenea dispozitiv. Oricum ar fi, nu iei un asemenea dispozitiv ca să te joci pe baterie sau să lucrezi opt ore astfel deoarece nu beneficiezi de tot ce are de oferit un laptop de gaming. 

În concluzie, atunci când faci o investiție într-un laptop ar trebui să o faci pe termen lung deoarece nu este ușor de modificat precum un desktop. După cum ziceam și la început, placa video este cel mai important factor în decizia de cumpărare a unui laptop de gaming. Stabilește ce vrei să faci cu el, ce buget ai și uită-te mai întâi la placa video apoi la restul componentelor. 



Citeste si