- 3 August 2017
Cum să să scapi de stresul hoților când ești plecat în concediu
Cercetările realizate de Philips Lighting dezvăluie că, la nivel global, 81% dintre cei plecaţi în concediu îşi fac griji în legătură cu locuinţele lor când sunt plecaţi de acasă. Peste jumătate (51%) sunt îngrijoraţi de faptul că ar putea fi jefuiţi. Aproape jumătate (45%) s-ar simţi mai puţin îngrijoraţi dacă ar putea accesa sistemul lor de iluminat prin intermediul telefonului mobil
Chiar dacă o treime (36%) din cei care pleacă în concedii iau măsuri pentru a-şi pregăti proprietatea numai în ziua sau chiar orele dinainte de plecare, la nivel global, 81% dintre cei intervievaţi se tem să-şi lase casa nesupravegheată. Astfel, tehnologia inteligentă pentru casă, Philips Hue, ar putea reprezenta o modalitate eficientă de a diminua nivelul stresului din concedii, aproape jumătate dintre respondenţi (45%) afirmând că ar fi mai puţin îngrijoraţi dacă ar putea automatiza luminile în casă atunci când se află departe, prin intermediul telefonului.
"Ne place să credem că o casă inteligentă este o casă ușor de utilizat chiar şi atunci când vrem să plecăm liniştiți în vacanță. Ca răspuns la această nevoie din ce în ce mai vizibilă, a consumatorilor de tehnologie modernă, am introdus sistemul de iluminat smart, Philips Hue, cu opțiunea de control de la distanţă bazată pe tehnologie WiFi, care permite utilizarea cu ușurință a scenariilor de lumină prestabilite, în funcție de preferințe şi stare de spirit. Acest lucru, pe lângă multe alte aplicații ale sistemului Philips Hue, ne permite să ne programăm luminile să se aprindă şi să se stingă ori de câte ori dorim, de oriunde din lume", spune Codruța Marin, Key Account Manager Consumer Channel, Philips Lighting Romania.
Dacă plecaţi într-o vacanţă mai lungă, Philips Hue vă poate simula prezenţa acasă. Această caracteristică cheie a aplicaţiei Hue prezentă încă de la lansarea sa din 2012 a fost actualizată în cea mai recentă aplicaţie Hue (2.14), ceea ce înseamnă că acum puteţi să aprindeţi şi să stingeţi luminile de la distanţă sau să le programaţi să se aprindă şi să se stingă automat în anumite momente din zi sau noapte. Noua actualizare permite, de asemenea, introducerea setării aleatorii, astfel încât luminile să imite rutina zilnică normală. Prin intermediul aplicației se pot seta intervalele de lumină pentru fiecare cameră în parte sau pentru întreaga locuinţă în funcție de zile sau durată.
Persoanele cu vârsta între 18 şi 24 de ani au fost cele mai deschise spre utilizarea tehnologiei pentru a uşura aceste probleme legate de vacanţe.
Principalele griji atunci când plecăm în vacanță, ar fi:
- Să nu fim jefuiți în timp ce suntem în concediu – 51%
- Să nu fi uitat dispozitive electrice în priză, precum fierul de călcat, placa de păr sau cuptorul – 32%
- Udarea plantelor din casă sau din grădină – 30%
- Animalele de companie lăsate singure acasă – 25%
- Trecătorii care ar putea observa că nu e nimeni acasă dacă nu este lumină în interior – 25%
- Uitarea becurilor aprinse 17%
Infografic Philips Hue - Stress Free Holiday by Octavian Palade on Scribd