Cum să-ți găsești mai repede cheile sau portofelul cu ajutorul telefonului

Samsung Electronics a anunțat că serviciul SmartThings Find a ajuns la peste 200 de milioane de noduri, adică dispozitive înregistrate în SmartThings Find, serviciul care permite utilizatorilor Samsung Galaxy să localizeze dispozitivele pierdute.

Prin SmartThings Find, utilizatorii Samsung Galaxy pot localiza rapid dispozitivele înregistrate care aparțin brandului - de la smartphone-uri, tablete, ceasuri și căști, până la obiecte personale, cum ar fi cheile sau portofelul la care a fost atașat un dispozitiv Galaxy SmartTag sau SmartTag+. SmartThings Find utilizează tehnologia Bluetooth Low Energy (BLE) și ultra-wideband (UWB) pentru a localiza obiectele. Spre exemplu, dacă dispozitivul se află în afara ariei telefonului, alți utilizatori Samsung Galaxy din apropiere care au optat pentru SmartThings Find pot contribui la găsirea acestuia. SmartThings Find oferă opțiunea, dacă este dat accesul, să avertizeze utilizatorii că și-au pierdut sau uitat dispozitivul.

"Suntem mândri și încântați să vedem creșterea rapidă a serviciului SmartThings Find. În mai puțin de doi ani, 200 de milioane de dispozitive au optat pentru a ajuta alți utilizatori Samsung Galaxy să-și găsească aparatele uitate sau pierdute - ceea ce îl face unul dintre serviciile Samsung cu cea mai rapidă creștere. Pierderea unui dispozitiv poate fi stresantă, dar SmartThings Find facilitează localizarea și recuperarea rapidă. Este doar un exemplu al modului în care un ecosistem conectat de dispozitive creează experiențe semnificative pentru utilizatorii Samsung Galaxy din întreaga lume.", a declarat TM Roh, președinte și șef al diviziei MX (Mobile eXperience) din cadrul Samsung Electronics.

Asigurarea securității informațiilor sensibile, cum ar fi datele de localizare, este o prioritate de top pentru Samsung. SmartThings Find criptează datele utilizatorilor și asigură protecția lor prin platforma de securitate Samsung Knox. Datele despre locația unui dispozitiv sunt dezvăluite altor persoane numai cu permisiunea utilizatorului, iar ID-ul dispozitivului fiecărui utilizator se modifică la fiecare 15 minute și este stocat anonim. SmartThings Find ajută, de asemenea, utilizatorii să identifice SmartTag-urile necunoscute care îi urmăresc pentru o anumită perioadă de timp.



Citeste si