Cum te ajută programul de inspirație Rubikgai să pornești în antreprenoriat

Drumul către o afacere de impact pornește de la propriile valori. Sub acest motto, Rubik Hub a deschis înscrierile în cea de-a opta ediție a programului de inspirație Rubikigai. Programul e menit să ofere instrumentele necesare pentru a explora o idee care nu îți dă pace, aducând curajul și inspirația de care ai nevoie pentru a porni pe propriul drum antreprenorial.

Înscrierile se fac pe până pe 22 martie completând formularul.

Programul este construit de echipa Rubik Hub în jurul schemei Ikigai, care se află la intersecția dintre cunoașterea de sine și contribuția pe care o aducem în lume.

Atunci când descoperi ce iubești să faci, la ce ești bun, de ce are nevoie umanitatea și pentru ce poți fi plătit, adică prin descoperirea propriului Ikigai, ajungi să-ți trăiești viața cu mai mult entuziasm, să faci lucrurile care contează cu adevărat pentru tine și să ai un impact pozitiv atât în mediul profesional, cât și în cel personal.

„Un program esențial pentru toți cei care nu sunt siguri dacă să meargă sau nu pe calea antreprenoriatului. Un program care te ajută să te descoperi într-un cadru fain, cu expunere la diferite perspective, cu moderatori calzi și generoși care te invită să îți pui întrebări și să reflectezi la viața ta și la ‘de ce’-ul tău.”, spune Corina, participantă în ediția a șaptea.

Ca exemplu de succes, Alexandru Pleioșanu a participat la ediția din vara anului trecut. După Rubikigai, când și-a descoperit „de ce”-ul, a participat în programul de incubare RubikEDU, unde a învățat noțiunile vitale pentru a trece de la idee la startup. Acum, Alexandru continuă să lucreze la ideea lui de a dezvolta un dispozitiv de asistare ventriculară, iar în primul hackathon din lume axat pe inimi artificiale, echipa sa este cea mai dezvoltată.

Întâlnirile din program sunt exclusiv online și se vor desfășura între 29 martie - 28 aprilie, în zilele de luni, miercuri și vineri, de la 09:30-11:30. În cadrul acestora, participanții își vor descoperi sau clarifica valorile, misiunea și viziunea, pe baza cărora să își dezvolte o afacere de impact.

Participarea este gratuită, însă un criteriu de selecție este disponibilitatea de a participa la toate sesiunile.



Citeste si